Presedintele american George W. Bush si-a pierdut ceasul in timp ce facea o baie de multime in Albania, informeaza agentia EFE, care citeaza posturile de televiziune locale. Acestea au difuzat imagini cu liderul american, care – in timp ce saluta multimea – a ramas fara ceasul de la mana. Totusi, purtatorii de cuvant de la Casa Alba neaga informatia ca presedintele si-ar fi pierdut ceasul.
In imaginile prezentate puteti vedea cum Bush a inceput sa dea mana cu admiratorii sai, iar la un moment dat este prins de incheietura mainii stangi, in cadrul urmator aparand fara ceas.
Bush s-a intalnit duminica, in localitatea albaneza Fushe Kruje, cu un grup de oameni de afaceri albanezi. Intalnirea a avut loc la o cafenea din oras. Locuitorii din zona au format cozi inca de la primele ore ale diminetii pentru a atinge scaunul pe care a stat Bush, iar presedintele american a fost intampinat de o mare de oameni dornici sa-l vada.
Patania lui Bush aminteste de bancul in care Ceausesc, aflat in avion, isi da seama ca survoleaza teritoriul Romaniei dupa ce scoate mana pe hublou si ramane… fara ceas.
HotNews.ro