Şapte poliţişti afgani au fost ucişi de soldaţii americani

Guvernul afgan a anunţat, marţi, că şapte poliţişti şi-au pierdut viaţa în circumstanţe neclare, după ce postul lor a fost atacat de către trupele americane, relatează agenţia France Press. Americanii susţin însă că au fost atacaţi în timp ce se aflau în misiune şi nu au făcut decât să riposteze.

„Noaptea trecută, în urma unei confunzii, forţele coaliţiei au atacat un post de poliţie din provincia Nangarhar, atac în care au fost martirizaţi şapte poliţişti şi alţi cinci au fost răniţi”, a declarat Zemaray Bashary, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

Nasir Ahmad Safi, comandant de brigadă al armatei afgane, a declarat pentru France Press: „Noaptea trecută americanii ne-au atacat postul de poliţie din district, iar apoi au cerut sprijin aerian. Ne-au atacat şi de la sol şi din aer. Au ucis cu brutalitate şapte poliţişti.”

Un purtător de cuvânt al armatei americane, maiorul Chris Belcher, a declarat însă că soldaţii ar fi căzut într-o ambuscadă, în timp ce încercau să ajungă la o casă conspirativă folosită de talibani. Acesta a afirmat că americani au fost atacaţi din două părţi, cu aruncătoare de grenade şi arme de foc. Drept urmare aceştia ar fi deschis focul la rândul lor şi au chemat sprijin aerian.

Maiorul american a declarat că nu se cunoaşte identitatea atacatorilor şi că nu are informaţii asupra unor eventuale victime.

Adauga un comentariu

*