Peste 50 de persoane au ajuns la cele două clinici de boli infecţioase din Târgu Mureş, după ce au participat, sâmbătă, la o nuntă, din cauza unei toxiinfecţii alimentare provocate, cel mai probabil, de brânza servită ca aperitiv, transmite corespondentul ROMPRES.
Şeful Autorităţii de Sănătate Publică Mureş, dr. Silviu Morariu, a declarat că au fost internate deja peste 50 de persoane încă de sâmbătă noaptea, dar că numărul acestora este posibil să mai crească, întrucât la nuntă au luat parte în jur de 400 de persoane.
”Am făcut însămânţările ÅŸi urmează să aflăm despre ce germeni este vorba. Dintre cei aproximativ 400 de nuntaÅŸi de la Restaurantul ‘Panoramic’ din Târgu MureÅŸ, patru sunt în stare mai gravă, printre care ÅŸi o femeie gravidă, care au fost transferaÅ£i la SMURD ÅŸi la secÅ£ia de Terapie Intensivă”, a susÅ£inut, duminică, Morariu.
Toată mâncarea de la nuntă a fost supusă analizelor de laborator, ale căror rezultate urmează a fi cunoscute în cursul zilei de duminică.
”Am mobilizat toate ambulanÅ£ele, am eliberat paturile din spitale, am chemat farmacista de acasă după primii nuntaÅŸi care au ajuns la SMURD. Ne aÅŸteptăm ca toÅ£i cei 400 să ajungă în spital. Nu am oprit nunta de tot, deoarece dacă îi lăsam acasă trebuia să mergem după ei prin toate satele”, a precizat ÅŸeful ASP MureÅŸ.
Din primele semne se pare că toxiinfecţia a fost provocată de brânza servită la aperitiv, deoarece mirele, care este producător de brânză, a adus-o la restaurant fără să o fi supus unor analize sanitar-veterinare.
Dacă se va dovedi că vina pentru îmbolnăvirea nuntaşilor îi aparţine, se va alege cu dosar penal. Până la aflarea rezultatelor analizelor, autorităţile sanitare au luat măsura închiderii restaurantului.