Temeri, gânduri negre… Mărturiile mai multor gravide atestă faptul că sarcina nu este întotdeauna roz, scrie Giulia Fois în articolul apărut, recent, în cotidianul francez Libération.
Mathilde, în vârstă de 31 de ani, nu îşi găseÅŸte locul. Noapte ÅŸi zi. Insomnii repetate – de ÅŸapte luni -, scenarii catastrofale necontenite de-a lungul întregii zile. Spune că este ”invadată de o neliniÅŸte difuză”, că are ”capul poluat de chestii bizare”.
ÃŽi este frică, pur ÅŸi simplu. Este însărcinată cu primul copil. ”Sunt fericită atunci când mă imaginez după naÅŸtere, când îmi închipui că-mi văd copilaÅŸul crescând, povesteÅŸte ea. Până atunci, însă, îmi este frică de tot. ÃŽn ordine: de moartea in utero, de naÅŸtere, de moartea subită a sugarului… Åži să nu fie agitat. După câte se vede, fericirea sarcinii nu este pentru mine.” Cu toate acestea, fusese prevăzut în program: nouă luni de extaz, cu burta scoasă în faţă, beatitudine, privilegiul suprem de a purta viaÅ£a…
Montagnes russes
”De la apariÅ£ia contracepÅ£iei, deplânge dna Dominique Vernier, psiholog în cadrul maternităţii Spitalului Robert Debré /din Paris/, femeile nu mai au dreptul să se plângă: dacă sunt însărcinate, este pentru că ÅŸi-au dorit-o cu adevărat.” CloceÅŸte ÅŸi taci! ”Trăim cu acea ideologie de coÅŸuleÅ£ roz ÅŸi minunat, denunţă scriitoarea Eliette Abécassis. Totul este – în mod obligatoriu – fermecător, din prima ÅŸi până în ultima zi. Desigur, este minunat să aduci un copil pe lume… Dar este ÅŸi extrem de angoasant, iar, uneori, foarte greu. Or, despre aceasta, nu vorbeÅŸte nimeni, rămâne complet tabu. ÃŽn consecinţă, suntem complet pierdute din cauza acestui decalaj dintre realitate ÅŸi ceea ce ni se povestise.” Ultimul ei roman, ”Un heureux événement” /(Un eveniment fericit), apărut la Editura Albin Michel/ elimină, aÅŸadar, stereotipurile: o sarcină în stil montagnes russes, o eroină nu neapărat plină de strălucire, ÅŸi frica – de la un capăt la altul, frica.
La apariţia sa, anul trecut, cartea a provocat o mică undă de şoc. Presa a preluat-o, iar forumurile pe Internet s-au inflamat. Scoatem un oftat de uşurare pentru că, gata, o putem spune: da, femeile însărcinate sunt complet angoasate. Un sondaj recent TNS Sofres merge până la capăt: o femeie din două este angoasată de perspectiva naşterii. Nici cele nouă luni anterioare nu sunt strălucite: 10 la sută dintre ele cunosc episoade depresive, iar 13 la sută, o anxietate profundă de-a lungul sarcinii.
”Eram îngrozită”
Astfel, la patru luni de la naÅŸtere, Camille, de 33 de ani, îşi aminteÅŸte de ”o angoasă constantă. Eram îngrozită înaintea fiecărei ecografii. Totul se învârtea în jurul burÅ£ii mele. Eram permanent în alertă, înspăimântată la gândul de a-mi pune copilul în pericol. Făceam o economie de efort exagerată, ÅŸi, la cea mai mică contracÅ£ie, stopam orice miÅŸcare. Deveneam aproape asocială, pentru că eram hiperatentă la tot ceea ce mâncam: carnea mereu foarte bine făcută, fără crudităţi… Dacă nu mai fumezi ÅŸi nu mai bei, devii deja foarte nervoasă!” O conÅŸtiincioasă, mai ales.
Camille nu a făcut decât să urmeze numeroasele recomandări ale corpului medical. Acestea au înregistrat o creÅŸtere exponenÅ£ială în ultimii circa 30 de ani. ÃŽn mod logic, progresele medicinei ar fi trebuit să facă să scadă teama. Nu este, însă, deloc aÅŸa. Dimpotrivă, în prezent, sarcina înseamnă o baterie de teste, curbe ale greutăţii corporale ÅŸi ale temperaturii, interdicÅ£ii de tot felul, ÅŸi o mulÅ£ime de dogme. Supramedicalizarea flirtează cu ”perfecÅ£ionita”, marea boală a secolului: ”Pentru că avem mijloacele, sarcina este menită să fie perfectă, subliniază Dominique Vernier. Ca urmare, femeile – care trebuiau deja să fie perfecte la slujbă, în viaÅ£a lor, în cuplul lor – trebuie să fie ÅŸi mame perfecte, chiar ÅŸi înainte de a naÅŸte.”
Boala secolului
ÃŽn aceste condiÅ£ii, este greu să o asculÅ£i pe mama-mare ÅŸi să ”ai încredere în natură”. ”Toate examenele medicale practicate astăzi au un efect clar anxiogen, regretă Chan Huel, ginecolog-obstetrician la maternitatea Robert Debré. Tot întrebând dacă bebeluÅŸul miÅŸcă bine, această întrebare devine o obsesie pentru paciente. Bulversarea hormonală pe care o trăiesc nu rezolvă deloc situaÅ£ia: o femeie însărcinată doarme mai prost, este uÅŸor iritabilă sau tristă, fragilă, vulnerabilă. Complet focalizată asupra sarcinii sale, ea devine prada ideală pentru toate angoasele.” RaÅ£ionale, uneori. Dar mai ales iraÅ£ionale. Cele mai rele sunt cele care nu sunt calmate.
ÃŽnainte de luna a treia, lui Mathilde îi era frică să nu aibă un avort spontan. Ajungând la termen, este obsedată de naÅŸtere: ”DeÅŸi ÅŸtiu că există /anestezia/ peridurala, mi-e teamă să nu îmi pierd demnitatea, să nu urlu ca o vacă în faÅ£a tipului meu ÅŸi a tuturor oamenilor pe care nu îi cunosc, este oribil…”.
Dintre cele două, pe Eliette Abécassis o îngrozeau mai ales transformările trupului său: ”Nu mai este erotic, redevine animal. /…/ Åži apoi, te îngraÅŸi, te îngraÅŸi fără oprire, într-o societate care nu valorizează decât subÅ£irimea corpului. Eram, mai mult ca niciodată, obsedată de greutatea mea, numai că, în această privinţă, nu mai controlam nimic.”
Lipsa controlului – se ajunge să se spună lucrurilor pe nume. Psihismul îşi ia, atunci, locul, pentru a da o altă profunzime acestor angoase recurente.
Ambivalenţă
”Femeile din ziua de azi îşi revendică independenÅ£a ÅŸi autonomia, explică Dominique Vernier. Or, acestea se împacă greu cu bulversările sarcinii. Corpul se transformă, ÅŸi, odată cu el, întreaga identitate este revizuită, fără ca procesul să poată fi oprit.” Burta se rotunjeÅŸte, ÅŸi, în văzul tuturor, statutul social al femeii însărcinate se schimbă. Ea are nouă luni pentru a-ÅŸi găsi un nou loc în cuplu ÅŸi în familie. Nouă luni pentru a se pregăti să îşi asume responsabilităţi inedite, foarte grele. ”Toate acestea sunt extrem de complicat de gestionat, adaugă psihologul. De aici ÅŸi această ambivalenţă foarte puternică: îţi doreÅŸti acest copil, însă, în acelaÅŸi timp, nu mai eÅŸti prea sigură. Toate relaÅ£iile umane sunt ambivalente.
