Laszlo Borbely, ministru interimar al comunicaţiilor

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul pentru desemnarea lui László Borbely, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, în funcţia de ministru interimar al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor, la propunerea primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.

Borbely îl înlocuieşte pe Zsolt Nagy care a fost suspendat din funcţie, tot prin decret prezidenţial, pe data de 11 iunie.

Suspendarea, aprobată de preşedintele Băsescu, a avut loc ca urmare a faptului că Zsolt Nagy se află în curs de urmărire penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional.

Decizia preÅŸedintelui Traian Băsescu de a-l suspenda pe Nagy Zsolt din funcÅ£ia de ministru al comunicaÅ£iilor ÅŸi tehnologiei informaÅ£iei a fost considerată de liderul UDMR, Marko Bela, ca fiind una ‘nepotrivită, într-un moment nepotrivit’.

‘Este o decizie nepotrivită într-un moment nepotrivit. După informaÅ£iile noastre, nu au apărut elemente noi în cazul Nagy Zsolt faţă de acum câteva luni’, declara, pentru ROMPRES, preÅŸedintele UDMR.

El şi-a exprimat nedumerirea faţă de hotărârea şefului statului de suspendare a lui Nagy Zsolt din funcţia de ministru.

‘Dacă preÅŸedintele vroia să-l suspende putea să o facă la vremea respectivă (în momentul în care au fost deschise cercetările în cazul lui Nagy Zsolt – n.r.). Nu înÅ£elegem de ce acum’, a spus Marko Bela.

UDMR consideră acuzaţiile aduse ministrului ca fiind neîntemeiate, Nagy Zsolt bucurându-se în continuare de toată susţinerea formaţiunii.

Zsolt Nagy a susÅ£inut că decizia preÅŸedintelui Traian Băsescu de a-l suspenda din funcÅ£ie este ‘o răzbunare ÅŸi un ÅŸantaj politic împotriva UDMR’.

‘Este o decizie politică luată clar după momentul referendumului, când UDMR a anunÅ£at că nu va sprijini moÅ£iunea de cenzură iniÅ£iată de PD. Este evident ÅŸi o răzbunare. UDMR a luat o decizie politică potrivit căreia nu va sprijini această moÅ£iune de cenzură, deci nu se poate realiza obiectivul ‘de dărâmare’ a guvernului cu concursul UDMR’, a afirmat Zsolt Nagy.

Adauga un comentariu

*