Autorităţile au identificat toţi românii implicaţi în accidentul rutier din Italia

Autorităţile italiene au stabilit identitatea celor nouă români care se aflau în microbuzul care s-a răsturnat pe o autostradă, între Roma şi Florenţa, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt MAE, Ilie Bănică.

El a spus că Ministerul de Externe cunoaşte identitatea celor nouă persoane şi pune la dispoziţia celor care sunt îngrijoraţi de soarta rudelor sau cunoştinţelor lor un număr de fax la care pot obţine detalii. Astfel, cei care au motive întemeiate să se teamă că printre victimele accidentului s-ar putea afla rude sau cunoştinţe trebuie să trimită o solicitare scrisă prin fax la numărul de telefon 3196869, la Direcţia Consulară din MAE.

Pentru moment, Bănică a precizat că cei trei răniţi sunt în continuare internaţi, iar starea lor nu s-a modificat.

Un microbuz înmatriculat în judeÅ£ul Bacău s-a răsturnat, duminică dimineaÅ£a, la ora locală 6.45, pe autostrada A1, între Roma ÅŸi FlorenÅ£a. ÃŽn autovehicul se aflau nouă persoane, toate cetăţeni români. Åžase dintre pasageri – patru bărbaÅ£i ÅŸi două femei – ÅŸi-au pierdut viaÅ£a, iar celelalte trei sunt internate în stare gravă în spitale din Roma.

Poliţia italiană a stabilit că şoferul a pierdut controlul maşinii, aceasta fiind cauza accidentului.

Adauga un comentariu

*