Basescu: Referendum pentru vot uninominal

Daca la inceputul urmatoarei sesiuni parlamentare nu se va dopta legea electorala, mergem la referendum pentru votul uninominal, a declarat Traian Basescu intr-un interviu acordat marti seara postului Realitatea TV. Potrivit sefului statului, „ramanem pe aceeasi majoritate 322”, care intelege sa-si mentina pozitia in pofida votului popular din 19 mai.

Basescu spune ca Viorel Hrebenciuc, Attila Verestoy si Bogdan Olteanu sunt artizanii indepartarii PD de la guvernare.

Basescu a amintit ca Mircea Geoana, Calin Popescu Tariceanu, Dan Voiculescu si alti politicieni s-au angajat ca la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare va fi adoptata o noua lege electorala. „Au mintit populatia Romaniei ca vor avea pana la 30 iunie” legea privind votul uninominal, a acuzat el.

„Vedem categoric o cardasie intre 322 de parlamentari si un guvern care ar face orice numai sa supravietuiasca – si unii, si altii”, si-a continuat Basescu seria acuzatiilor, apreciind ca cei 54% dintre romani care nu s-au prezentat la referendumul din mai „au refuzat sa intre in cardasia parlamentarilor”.

Declaratiile lui Traian Basescu la Realitatea TV:

• Acapararea justitiei e marea problema a multor politicieni

• As avea nevoie de un guvern cu care sa pot colabora – de exemplu, imaginea din primele zile ale Guvernului Tariceanu

• Vreau sa cred ca Partidul Democrat va fi la guvernare dupa viitoarele alegeri

• Cu certitudine viitorul premier va fi de la PD. Acest partid a evoluat si e singurul care s-a reformat intern.

• Rog PD sa va puna la dispozitie stenogramele din timpul cand eu eram presedintele acestui partid. N-a existat niciodata comanda „sa faceti asa”

• O greseala pe care am facut-o a fost numirea lui Calin Popescu Tariceanu in functia de premier

• Nu as putea lucra cu PSD-ul de acum la guvernare

• Trebuie sa recunosc ca am apreciere pentru Rus, pentru Dancu, pentru Puscas, sunt oameni cu care se poate discuta

• Pot intelege abordarea politica a partidelor pe legea pensiilor. Necesitatea cresterii pensiilor e de netagaduit.

• Guvernul va trebui sa opteze fie pentru bani la educatie, fie pentru bani la pensii, fie pentru componenta autohtona la fondurile europene. Nu putem acoperi cele trei mari angajamente asumate.

• Nu ma puneti in situatia sa spun acum o optiune intre educatie si pensii. Educatia e prioritatea zero a Romaniei.

• Vom face cea mai mare greseala cand vom mari fiscalitatea pe venituri

• Nu exista comparatie intre fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, si actualul ministru, Tudor Chiuariu, nici ca oameni, nici ca profesionisti

• Povestea cu Putin este inventata de politicieni ticalosi si ziaristi naivi

Adauga un comentariu

*