Zece zile de tabara pentru copiii cu diabet

A 15-a editie a Taberei de Diabet pentru Copii, organizata de „Lions Club” Moldova, se desfasoara in aceste zile la Centrul de Arta „George Apostu”. Tabara nu este una obisnuita, este chiar o tabara grea pentru organizatori intrucat cei mici trebuie sa fie insotiti, 24 din 24 de ore, de doctori, asistente sau psihologi.

Copiii, cu varste intre 14-15 ani, selectionati din toata tara, au intrat de pe 3 iulie intr-un program de tabara foarte bine pus la punct. Timp de zece zile, au meniu stabilit de medic, care va include ca desert dulciuri cu inlocuitori de zahar precum si… multe excursii prin judet.

„Programul este diversificat, incluzand o excursie la Slanic, alta la Casa Tescani, internet, tenis, inot in piscina de la Barati, vizitarea Observatorului sau pranzul in parc. Peste vor fi insotiti de doctor si psiholog”, a precizat Ionel Lupu, presedintele in exercitiu al Clubului.

Acesta a tinut sa mentioneze ca Geo Popa, directorul institutiei care gazduieste tabara, precum si presedintele fondator al „Lions Club”, „ofera si anul acesta conditii dintre cele mai bune pentru micutii cu deficiente ale pancreasului”.( Aida P. )

Adauga un comentariu

*