Cel mai subtire telefon din lume, si in Romania

Are o camera de 3,2 megapixeli ce permite inregistrarea video si autofocusul, ecran TFT (220×176 rezolutie), player audio, conexiune Bluetooth, iesire TV, mesaj SOS, editor de imagine avansat si librarie muzicala.

Hat Group Co. România a lansat la mijlocul lunii iulie cel mai subţire telefon din lume. Modelul SGH-U100 are numai 5,9 mm grosime şi face parte din gama Samsung Ultra II.

SGH-U100

SGH-U100

În ciuda dimensiunilor reduse, telefonul este dotat cu funcţii complete şi are o cameră de 3,2 megapixeli, cu înregistrare video şi autofocus.

Cu un ecran color TFT 262K, U100 are un design simplu şi elegant şi se poate lăuda cu un player audio care permite redarea în fundal, Bluetooth 1.2 şi ieşire TV.

Acestui model nu îi lipsesc nici funcţiile uGo sau Mobile Tracker. Datorită uGo, telefonul reacţionează la schimbările de locaţie şi de oră, afişând pe ecran imagini, animaţii şi elemente grafice diferite. Prin Mobile Tracker, posesorii lui U100 pot fi înştiintaţi în cazul în care este introdus în telefon un alt SIM decât cel care le aparţine, fără acordul lor.

Cel mai subţire telefon din lume este deja disponibil în România la partenerii autorizaţi Samsung, la un preţ de aproximativ 950 RON.

SGH-U100 vine să completeze gama Samsung Ultra II, din care au fost anterior lansate SGH-U600, SGH-i600 şi SGH-F300. Toate modelele din această gamă sunt caracterizate de linii ergonomice, au fost create în culori inspirate de cele mai rafinate bijuterii şi au doborât toate recordurile în ceea ce priveşte grosimea.

Astfel, U600, deşi este un telefon extrem de inteligent, are doar 10,9 mm. Nu îi lipsesc bineînţeles interfaţa interactivă uGo sau camera de 3 megapixeli.

Modelul ultra smart al colecţiei, SGH-i600, combină designul slim de la Samsung cu tehnologia HSDPA şi Wi-Fi. Noul i600 cu Windows Mobile 5.0 asigură accesul la aplicaţii precum MSN şi Outlook. În plus, transferul datelor este uşor şi rapid prin Bluetooth 2.0 şi tastatura QWERTY + push e-mail.

MP3 player şi telefon în acelaşi timp, SGH-F300 are un design inovator, fiind un accesoriu elegant şi datorită husei de piele cu baterie integrată, de care este însoţit. Pachetul F300 mai conţine un set de căşti şi un cablu de date. Modelul se bucură de un amplificator Bang&Olufsen Ice Power, redare în fundal şi de o memorie de până la 128 MB, cu posiblitatea ataşării unui card microSD. Cu o grosime de 9,4 mm, modelul Ultra Music oferă Touch Keypad (inclusiv funcţie scroll) şi o cameră de 2 megapixeli cu înregistrare video. Playerul are un display LCD color TFT 262K (2.1’’), în timp ce telefonul este dotat cu un ecran LCD color TFT 65K (1.4’’).

Create nu numai pentru a uimi prin design, ci şi prin tehnologia inovatoare şi funcţiile generoase, telefoanele din gama Ultra II mai oferă opţiuni precum Mesaj SOS, editor de imagine avansat, Music Library, Smart Messaging, Smart Search şi Smart LCD.

Prezenţa hologramei HAT pe telefon şi baterie, dar şi autocolantul galben aplicat pe cutia telefonului garantează achiziţionarea unui produs Samsung original, importat oficial pe piaţa românească.

Adauga un comentariu

*