Roşiile au trecut la preţul de iarnă

PreÅ£urile la legumele ÅŸi fructele de sezon au crescut foarte mult în ultima perioadă, ”oferta” verii fiind la BraÅŸov, unde un kilogram de roÅŸii a ajuns să coste chiar ÅŸi 6 lei, exact ca în februarie.

Comercianţii explică majorarea preţurilor prin seceta prelungită, însă aceştia au scumpit şi produsele importate.

Cele mai scumpe pieţe au fost, duminică, cele din Transilvania, unde un kilogram de roşii se putea cumpăra, la Braşov, la preţuri chiar şi de 6 lei, iar în Covasna, Satu Mare, Harghita, cu 4 lei.

O surpriză o constituie judeţul Mehedinţi, unde un kilogram de tomate costă tot 4 lei.

În Braşov, preţurile pe piaţă sunt extreme. În condiţiile în care kilogramul de roşii a stabilit recordul în ţară, cu preţul de 6 lei, tot aici, merele, perele şi varza au printre cele mai mici preţuri, 1,5 lei/ kg.

Una dintre cele mai avantajoase pieÅ£e este cea de la Arad, unde merele costă 1,5 lei, ardeiul gras – 2 lei,varza – 1,5 lei, pepenele verde – 0,7 lei , cel galben – 1,5 lei, vinetele – 1 leu, morcovii – 1,5 lei.

Pepenii verzi cei mai ieftini sunt în Argeş (0,5 lei).

Cel mai spectaculos salt a fost înregistrat, în Vrancea, la ceapă. Astfel, ceapa a ajuns, duminică, la 2,5 lei, în condiţiile în care acum două săptămâni se vindea cu 0,8 lei.

La fructe, în majoritatea cazurilor, nu a fost vorba de recoltă autohtonă. În Mehedinţi, de exemplu, zonă fructiferă, poamele provin din import şi se vând cu preţuri cuprinse între 4 şi 6 lei. Preţurile legumelor şi fructelor ar putea să se majoreze cu 15-20 la sută, dacă va persista canicula.

Preţurile piersicilor sunt, în ţară, între 4 şi 6 lei, dar pomicultorii consideră că acestea sunt exagerate.

Societatea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Valu lui Traian vinde piersicile cu 80 de bani kilogramul, fiind, potrivit directorului Valentin Şpiţă, cu 30-50 la sută mai ieftine decât anul trecut.

Cei care nu apreciază produsele tradiÅ£ionale din piaţă se pot orienta, în Cluj-Napoca, la afine – 10 lei/ kg, cătina – 15 lei/ kg. Din TimiÅŸoara, cumpărătorii sunt îmbiaÅ£i cu nectarine – 4,5 lei/ kg, ananas – 7 lei/ buc., struguri – 7 lei/ kg, lichii (un fel de castane învelite în coajă Å£epoasă, dar cu miez roÅŸu) – 32 lei/ kg.

Comercianţii de pepeni îi vând, ca să nu rămână cu ei pe tarabe, feliaţi.

Preţurile din ţară se reflectă în Bucureşti. Astfel, în Piaţa Obor, cea mai mare din sud-estul Europei, preţurile la roşii au fost, duminică 3-3,5 lei/ kg, castraveţi 2-2,5 lei, ardei gras 3 lei, varză 3 lei, vinete 3 lei, dovlecei 2-2,5 lei, morcovi 1 leu, mere 2,5, piersici 3 lei, pere 4 lei, prune 3 lei, pepene verde 0,8 lei, pepene galben 2,5-3 lei. ROMPRES

Adauga un comentariu

*