Căsătoria dintre Britney Spears şi Kevin Federline s-a încheiat oficial luni, după ce Curtea Superioară de Justiţie din Los Angeles a pronunţat divorţul, informează Associated Press recepţionată de Rompres.
‘Cei doi sunt divorÅ£aÅ£i. Totul a fost finalizat în jurul acestei acÅ£iuni de divorÅ£”, a precizat Laura Wasser, avocatul lui Britney Spears precizând că s-a ajuns la un acord cu privire la desfacerea căsniciei, plata unei pensii de întreÅ£inere ÅŸi custodia asupra celor doi copii.
Înţelegerea cu privire la plata pensiei de întreţinere nu va fi dată publicităţii, dar respectă în punctele esenţiale contractul prenupţial semnat de cei doi, a mai precizat Laura Wasser.
Decizia cu privire la custodia copiilor va fi anunţată în cadrul unei noi audienţe în faţa completului de judecată programată pentru data de 14 august.
‘Interesele copiilor ar putea fi lezate în cazul în care această hotărâre privind custodia nu va fi Å£inută deocamdată secretă”, a mai precizat ea.
Britney Spears s-a căsătorit cu dansatorul Kevin Federline în octombrie 2004, la opt luni după anularea unui efemer prim mariaj al vedetei pop alături de prietenul său din copilărie, Jason Alexander.
Motivul invocat pentru divorÅ£ul de Federline în momentul deschiderii acÅ£iunii în justiÅ£ie, la 7 noiembrie 2006, a fost ”divergenÅ£e ireconciliabile”.
Laura Wasser a mai precizat că Britney Spears a fost de acord cu termenii înÅ£elegerii de divorÅ£, dar a adăugat că vedeta ”ÅŸi-ar dori să fie alături de copiii săi mai mult”.
Începând cu luna februarie, Britney Spears, 25 de ani şi Kevin Federline, 29 de ani, şi-au împărţit custodia asupra celor doi copii pe care îi au împreună, Sean Preston (22 de luni) şi Jayden James (10 luni).ROMPRES