Isarescu: cresterea alerta a salariilor e un risc pentru inflatie

Cele patru mari riscuri asociate proiecţiei băncii centrale referitoare la inflaţie pe 2007 şi 2008 sunt politica veniturilor, politica fiscală, deficitul de cont curent şi evoluţiile înregistrate pe piaţa agroalimentară, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, cu ocazia prezentării Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Potrivit guvernatorului BNR, cel mai important risc este politica veniturilor în condiţiile în care creşterile salariale au depăşit productivitatea, iar acestea generează efecte în lant, precum majorarea pensiilor sau creşterea creditării. La jumătatea acestui an, creşterea salariilor a fost de 20 la sută, dublu faţă de prognoze.

Cel de-al doilea risc derivă din politica fiscală. ‘Considerăm că e momentul să spunem că posibilitatea unor dezvoltări nefavorabile este mai mare decât cea a unor dezvoltări favorabile, în ceea ce priveÅŸte politica fiscală. Nu se mai poate miza pe creÅŸterea de venituri’, a semnalat Mugur Isărescu.

ÃŽn opinia sa, Guvernul a greÅŸit atunci când a prognozat venituri mai mici decât a realizat în ultimii ani. ‘Trendul extrem de pozitiv al veniturilor nu mai are de unde să continue. Este extrem de riscant să ne jucăm cu el’, a afirmat Isărescu.

Mai mult, guvernatorul băncii centrale a atras atenţia asupra faptului că atât anul acesta cât şi anul următor sunt ani electorali, iar presiunile pe cheltuielile publice au început deja să apară.
Proiecţia de inflaţie pentru 2007 este de 3,9 la sută iar cea pentru 2008 de 3,7 la sută.

Adauga un comentariu

*