Trei morti dupa ce un copac a cazut peste o masina

În această dimineaţă, la ieşirea din localitatea Basarabi, către Poarta Albă, din cauza vântului puternic, un copac aflat pe margine D.N. 22C a căzut peste un autoturism Dacia, omorând trei persoane, informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În maşină se aflau cinci persoane, trei dintre acestea, care deocamdată nu au putut fi identificate, au murit pe loc, iar alte două au fost rănite şi transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa.

Până la finalizarea cercetărilor, circulaţia autovehiculelor pe DN 22C (Cernavodă-Medgidia-Basarabi) este întreruptă până în jurul orei 12.00.

Poliţia Rutieră, aflată la locul accidentului, a luat măsura devierii traficului autovehiculelor, care circulă dinspre Cernavodă către Constanţa, pe DJ 228, prin Nazarcea, cu ieşire în DN 2A, în localitatea Ovidiu, iar pentru cele care circulă înspre Cernavodă, traficul a fost deviat pe DN 3-Constanţa-Ostrov şi mai departe, Valea Dacilor- Medgidia.

Poliţia Rutieră recomandă tuturor conducătorilor de vehicule să respecte cu stricteţe semnalele poliţiştilor prezenţi în zonele de restricţie şi deviere a traficului.

Adauga un comentariu

*