Gheorghe Barbu, fost ministrul PD al Muncii, a acuzat joi PNL ca incearca sa-si finanteze campania electorala pentru Parlamentul European din fondul de pensii. Barbu a declarat ca Executivul a decis ca pensionarii se fie informati in scris despre cresterea pensiilor, cheltuielile corespondentei fiind acoperite din fondul de pensii.
Fostul ministru a afirmat ca trimiterea scrisorilor de informare va coincide cu perioada campaniei electorale pentru PE. Asa cum a practicat si PSD, acelasi obicei il are si PNL. „Presupun ca aceasta scrisoare va fi foarte utila in plina campanie pentru europarlamentare”, a declarat Barbu intr-o conferinta de presa.
El sustine ca fondurile pentru aceasta masura vor fi alocate din bugetul asigurarilor sociale si a calificat initiativa drept una inutila, avand in vedere ca fiecare pensionar primeste un cupon de pensie si poate sa vada singur cu cat i s-a majorat suma.
Drept raspuns, actualul ministru al Muncii Paul Pacuraru, a lansat o alta bomba: scrisorile ii vor informa pe pensionari si despre pensiile private.
„Articolul discutat de domnul Barbu are in vedere sustinerea cheltuielilor legate de informarea cetatenilor privind majorarile pensiilor si pilonul II al pensiilor private”, a declarat Pacuraru pentru NewsIn.
Pacuraru recunoaste, insa, ca pensionarii nu au acces la pensiile private. Reglementarile in vigoare prevad ca obligatorie aderarea la pensiile private a persoanelor pana la 35 de ani si posibilitatea aderarii pentru cele pana la 45.
„Pensionarii sunt foarte interesati de pensiile private, desi ei nu vor beneficia de acest sistem. Am primit multe intrebari referitoare la bugetul asigurarilor sociale si la ce se intampla cu banii lor, in conditiile in care un procent din contributii va fi virat catre fondurile private”, a incercat ministrul sa explice masura.
El a mai adaugat ca de aceasta campanie de informare, care priveste si pensiile private, vor beneficia doar pensionarii.
HotNews.ro