Mugur Isarescu, Doctor Honoris Causa al unei „universitati mici, cu ambitii mari”

Universitatea „George Bacovia” aniverseaza 15 ani de existenta. „Acum, la varsta adolescentei, sarbatorim” , a spus rectorul universitatii, adaugand ca „fiind asa de tineri, n-am avut timp sa acumulam evenimente remarcabile”.

Ce se intampla in aceste zile la „G. Bacovia” este „cu adevarat remarcabil”, a tinut rectorul sa declare pe 23 august, in aula universitatii, cu prilejul conferirii primului titlu de Doctor Honoris Causa din istoria institutiei. De la infiintare si pana in prezent, predominant in Universitatea «Bacovia » sunt specializarile in economie. De aceea, conducerea Universitatii a tinut in mod neaparat ca primul titlul de acest gen sa il acorde unui economist. Si nu oricui (pentru ca „desi suntem o universitate mica, avem ambitii mari”), ci „celui mai mare economist roman in viata”, academician Mugur Isarescu, Guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. „Domnia sa a acceptat. Este emotionant pentru noi pentru ca este primul titlu de Doctor Honoris Causa pe care Universitatea noastra il acorda. Suntem foarte bucurosi ca Isarescu ne-a bagat in seama”, a continuat rectorul discursul cu umorul sau obisnuit. Dupa conferirea titlului onorific, Mugur Isarescu a sustinut o disertatie pe tema „Intermedierea financiara in Romania in perioada 1990-2007”.

Anghel Rugina – marea absenta

In partea a doua a programului, incepand cu ora 15.00, s-a intrat in lucrarile celei de-a IX-a Conferinte ISINI (Societatea Internationala pentru Intercomunicarea Ideilor Noi). Este vorba despre cel de-al doilea eveniment inscris in contextul aniversar. ISINI a fost intemeiata de profesorul Anghel Rugina – stabilit in America – cu rezultate deosebite in domeniul gandirii economice si nu numai. Despre reputatul profesor, Mugur Isarescu a marturisit ca „parca nu intamplator si-a inceput cariera prestigioasa la Banca Nationala a Romaniei. In timpul razboiului a fost coleg cu profesorul Chiritescu, cel care mi-a condus lucrarea de doctorat. In 1945, a primit o bursa la Banca Nationala, a plecat dupa terminarea razboiului in Elvetia”.
«Anghel Rugina, aflat la o varsta de 95 de ani, nu a putut sa faca deplasarea in Romania, desi si-a dorit-o foarte mult », a precizat Liviu Drugus, presedintele ISINI.

Personalitati din toata lumea

In perioada 22-26 august, aproape 30 de oaspeti din strainatate – oameni de afaceri, profesori universitari, bancheri din SUA, Japonia, Grecia, Turcia, Olanda etc. – participa la aceasta conferinta atat pe domeniul economic, cat si cultural sau social. Conferinta se tine, prin traditie, din doi in doi ani. In 2009, Conferinta va avea loc in tara din care provine presedintele ISINI, care va fi ales in timpul Conferintei de la Bacau de catre membrii ISINI. In organizarea conferintei, Universitatea „Bacovia” a colaborat cu Universitatea Bacau.
Aida PULPAN

Adauga un comentariu

*