N-am crezut vreodată că aş putea pleca în Africa.
Nu în miezul junglei unde e jale,probabil,deÅŸi oarece pericol face bine unui provincial ca mine, ÅŸi oricăruia dintre noi, sedentari dacă nu cu mintea atunci cu trupul; la urma urmei lenevosul sange mai trebuie biciuit din cand în cand, altfel depune un zaÅ£ care, acumulat, duce singur la scleroză. Nu mă bănuiam în stare ca brusc să iau o astfel de hotărare imprudentă, îmi spuneam să mă hazardez în neÅŸtiut-necunoscut. Africa era pentru mine o hartă, încă din copilărie, cu foarte multe ţări al căror nume îmi sugera inaccesibilul; pentru mulÅ£i dintre noi documentarele de la Discovery Travel Å£in locul călătoriilor nefăcute ÅŸi refulate; Africa mai însemna războaie fratricide de guerilă, foamete, deÅŸert, poligon al confruntărilor dintre marile puteri pentru acapararea de resurse naturale, piramide, cămile, migraÅ£ii de antilope, misterioasele izvoare ale Nilului, safari ÅŸi muntele Kilimanjare atat de îndrăgit de Hemingway. Africa stătea cuminte într-un colÅ£ al minÅ£ii mele nederanjat de vreo intenÅ£ie de a fi explorat. Consideram Africa un tabu, ca Australia sau Polul Nord, locuri în care nu voi ajunge niciodată, aÅŸa cum presimt că nu voi călca în SUA, Japonia, Noua Zeelandă, China, India, Brazilia sau Insula PaÅŸtelui…
Cand deodată… Deodată, ce? Åži tabu-urile au o viaţă limitată; deodată ceea ce părea intangibil devine accesibil; limitele noastre interioare sunt depăşite mai uÅŸor decat am fi crezut.
Deodată am ales Africa, fie ce-o fi, undeva în Africa, o părticică, acolo, să mă înfrupt din necunoscut; a fost cat se poate de simplu, m-am informat bine şi am luat calea Africii al cărei nume exotic este TUNISIA: o ţară arabă 99% în care se vorbeşte curent franceza, fără excese religioase, europenizată, un foietaj de culturi şi civilizaţii, de arome şi parfumuri de olendri, iasomie şi portocali, un eşantion de Africă aflată într-un formidabil boom turistic.
Asta am aflat-o ÅŸi am văzut-o acolo; divertismentul mă interesează mai puÅ£in; dorul meu de ducă aflat ÅŸi el într-o stare explozivă este ÅŸi instinctiv dar ÅŸi spiritual. Cu siguranţă. Deci TUNISIA; o fi Islamul ceea ce ni se spune că este? o fi cumva o lume care urăşte Occidentul, după cum ne intoxică globalizarea media americană, în căutarea disperată, ÅŸi de aceea neconvingătoare, a justificărilor intervenÅ£iei SUA, cu brutalitate, în lumea Islamului? Nici pe departe, fireÅŸte că lucrurile stau cu totul altfel. Am pus mana pe cărÅ£i, nu mă las în seama ghidurilor turistice, ÅŸi nici a sfaturilor primite de la amici; ce este interesant pentru unii, poate fi banal pentru alÅ£ii. Cat îmi stă în putinţă, vreu să-mi constitui propriile convingeri. Apoi, ca să n-am surprize neplăcute, trebuie să-mi clarific pană la detaliu, ce-mi poate oferi Å£inta călătoriei; să nu-i cer altceva decat îmi poate da. Am ales bine: un strop din lumea islamică, nedevorată de convulsii, o zonă tihnită, o poartă de intrare în Africa. Un prim contact cu civilizaÅ£ia arabă îl făcusem deja cu mulÅ£i ani în urmă la Sevilia, Cordoba, Granada, de unul singur; dar Andalusia se află în Spania, deci în Europa; să-i vezi pe arabi la ei acasă e altă poveste, mai ales cand aceÅŸtia vorbesc curent franceza iar mulÅ£i se descurcă în italiană, engleză, germană, rusă, spaniolă pentru că bazarul, faimosul bazar musulman e un fel de centru al lumii, formatorul opiniei publice ÅŸi ÅŸcoala a toate cele; stai pe scaun în faÅ£a tarabei, tragi la narghileaua parfumată cu iasomie ÅŸi trandafir, monitorizezi strada ÅŸi posibilii clienÅ£i pregătit pentru o tranzacÅ£ie, o tacla… ceaÅŸca cu ceai alături, răbdare peste poate de dimineaţă pană noaptea tarziu, musai că trebuie să vinzi ceva cat de mic la un preÅ£ care pare derizoriu, timp nu există în lumea orientală, decat o lentoare sub cerul orbitor, mereu acelaÅŸi…
Arta negocierii, a taclalelor, a seducÅ£iei se aplică pană la milimi, subdiviziunea minusculă a dinarului tunisian, a mia parte din circa 18.000 lei vechi romaneÅŸti, o nimica toată; ceea ce contează cu adevărat pare a fi jocul, măiestria acestui tip de negoÅ£ prin care trebuie să fii convins că vei pune mana pe un chilipir, că aÅŸa ceva se numeÅŸte baftă unică… Negustorul se lipeÅŸte de tine ca un timbru prin tot felul de trucuri ademenitoare; el se jură că îi eÅŸti simpatic ÅŸi că e gata chiar să piardă ÅŸi că-i face o mare cinste măcar să-i atingi obiectul, nu să-l cumperi deÅŸi Å£i s-ar potrivi de minune, iar dacă nu te-ai hotărat încă nu-i nici o grabă să spui Nu; vei bea un ceai cu el în aÅŸteptarea unui răspuns favorabil; între timp el va scoate din raft alte zeci de obiecte la jumătate din preÅ£ul magazinului alăturat, încantandu-te cu un dialog persuasiv ÅŸi încercand teatral să-Å£i ghicească naÅ£ionalitatea; fiecare arab dispune de un întreg arsenal de trucuri, jurăminte ÅŸi măşti cu rasu-plansu, de abilităţi ÅŸi protocoale eficiente încat e aproape imposibil să ieÅŸi din magazin cu mana goală, ba chiar convins că ai cumpărat un mare chilipir…
La urmă îţi mai oferă ÅŸi un bonus, de regulă un port chei cu un iatagan de tinichea…
La bazar e ca la teatru; scenariul se scrie spontan ÅŸi perspicace; bazarul e singurul loc miraculos în care partele cumpărător ÅŸi negustor sunt convinsi că au făcut o bună afacere ÅŸi că s-au tras pe sfoară reciproc…
Ovidiu GENARU
