O mamă şi-a aruncat în foc copilul abia născut

Caz şocant în judeţul Bacău unde o tânără mamă şi-a aruncat pruncul direct în sobă.

Femeia se jură că bebeluşul s-a născut mort, dar poliţiştii nu sunt convinşi că ea spune adevărul. Din nefericire, din copil nu a mai rămas mare lucru, iar legiştii au probe puţine.

Femeia de 23 de ani povesteşte că, ajutată de tatăl copilului, l-a îmbrăcat pe micuţ în haina ei, a făcut focul în sobă şi l-a aruncat ca pe un vreasc. Copilul a ars complet. Când au sosit la faţa locului, anchetatorii au găsit în sobă un pumn de cenuşă şi câteva oase pe care le-au trimis la analize.

În acest moment, poliţiştii nu ştiu dacă îi pot acuza pe părinţi de crimă pentru că nu ştiu dacă bebeluşul s-a născut mort sau viu. Au început însă o anchetă. Tânăra mamă va fi expertizată şi de psihiatri. (ProTV)

Comentarii

  1. Mamele din ziua de azi!…..
    Tatii din ziua de azi!….

Adauga un comentariu

*