Gimnastică: Sâmbătă începe Mondialul de la Stuttgart

Începând de sâmbătă, 1 septembrie, şi până duminică, 9 septembrie, iubitorii gimnasticii artistice vor putea urmări cea de-a 40-a ediţie a Campionatelor Mondiale care în acest an au loc în Germania, la Stuttgart.

Delegaţia României cuprinde 14 sportivi sau sportive şi are unul din cele mai mici obiective din ultima perioadă deşi am fost învăţaţi de-a lungul timpului cu succese de senzaţie obţinute în acest sport.

La feminin se mizează pe experienţa unor Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa sau Steliana Nistor, pe lângă Anamaria Tamirjan, Cerasela Pătraşcu, Daniela Druncea sau Andreea Grigorie, în timp ce la masculin, Marian Drăgulescu încearcă să-şi apere titlurile obţinute în urmă cu un an, la Aarhus, iar alături de el vor evolua Răzvan Şelariu, Dan Popescu, Flavius Koczi, Alin Jivan, George Stănescu sau Adrian Bucur.

Ca de obicei, la orice competiţie de asemenea anvergură, în centrul atenţiei se vor afla echipele din Rusia, cu Maxim Deviatovski, Nikolai Kriukov, Elena Zamolochikova sau Svetlana Klyukhina în prim plan, şi Statele Unite ale Americii, cu Alexander Artemev, Kai Wen Tan, Alicia Sacramone sau Anastasia Liukin în prim plan.

Alte nume importante de la aceste Mondiale sunt campioana italiană Vanessa Ferrari, veterana Oksana Ciuşovitina, reprezentanta Germaniei, germanul Fabian Hambuechen, englezoaica Elizabeth Twiddle, Dimitri Karbanenko, reprezentantul Franţei, şi bulgarul Jordan Jovchev, dar un cuvânt greu de spus îl vor avea şi reprezentanţii ţărilor asiatice în frunte cu cei din China, Yibing Chen, Yang Wei, Xiao Qin, Fei Cheng şi Pan Pan Pang.

România are obiectiv minim două medalii deşi la Mondialele de anul trecut, de la Aarhus, a obţinut patru medalii, două de aur, prin Marian Drăgulescu, una de argint, prin Sandra Izbaşa, şi una de bronz, prin Sandra Izbaşa, delegaţia României fiind atunci singura în afara Chinei care a obţinut mai mult de o medalie de aur şi a ocupat locul trei într-un clasament general al numărului de medalii obţinute, după China, opt medalii, toate de aur, şi Statele Unite ale Americii, şase medalii, cinci de argint şi una de bronz.

Adauga un comentariu

*