Puntea invatamantului intre Onesti si Bucuresti

Timp de cel putin un an de zile, intre Colegiul National “Dimitrie Cantemir” din Onesti si Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu” din Bucuresti se va derula un proiect de colaborare pe teme didactico-pedagogice, atat la nivel de profesori, cat si la nivel de elevi.

Protocolul de colaborare intre cele doua institutii de invatamant a fost semnat recent, la Onesti, ocazie cu care o delegatie de la colegiul bucurestean s-a aflat, timp de mai multe zile, in municipiul de pe Trotus. Intalnirea elevilor si profesorilor din Onesti si din Bucuresti a avut loc in aula Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti”, in prezenta primarului Emil Lemnaru si a senatorului Ion Moraru. Reprezentantii celor doua colegii si-au prezentat liceele, oferind detalii despre performantele atinse, despre dotarile de care dispun sau despre obiceiurile si traditiile existente in cele doua unitati de invatamant. Onestenii s-au aratat impresionati mai ales de tehnologiile moderne care sunt folosite la Colegiul “Tudor Vianu”, de palmaresul olimpicilor bucuresteni, dar si de perspectivele pe care le au absolventii, multi dintre ei ajungand sa studieze la universitati renumite din strainatate. Unul dintre acesti absolventi, care a devenit acum student al celebrei Universitati Princeton, din Statele Unite ale Americii, a fost si el prezent la Onesti, unde a oferit mai multe informatii despre modul in care se poate ajunge in America, pentru continuarea studiilor. Elevii si profesorii din Bucuresti au vizitat si Colegiul National “Dimitrie Cantemir”, unde s-a semnat si protocolul de colaborare, precum si biblioteca municipala, sediul nou al Primariei Onesti si alte obiective importante din oras. In program a fost inclusa si o vizita in comunele Casin si Manastirea Casin, unde colegiul bucurestean a donat cateva calculatoare pentru elevi.

Experiente profitabile

Pentru Onesti, care este un orasel de provincie, colaborarea cu un mare liceu din capitala nu poate aduce decat beneficii, contribuind in special la modernizarea sistemului de invatamant din municipiu, dupa cum au subliniat profesorii si elevii de la Colegiul “Dimitrie Cantemir”. “Sunt incantata ca o institutie de invatamant de asemenea prestigiu a deschis o poarta catre noi si ofera posibilitatea unui schimb de experienta”, ne-a declarat profesoara Emilia Boghiu, directorul Colegiului “Dimitrie Cantemir”. La randul ei, profesoara Silvia Moraru, directorul Colegiului “Tudor Vianu”, a subliniat ca schimburile de experienta sunt utile si pentru elevii si profesorii bucuresteni. “Ne dorim sa putem colabora si cu alte unitati de invatamant, pentru a putea profita cu totii de experientele diverse pe care le avem si pentru a imbogati constant rezultatele elevilor nostri”, a precizat profesoara Silvia Moraru.

Sprijin politic pentru invatamantul onestean

O contributie esentiala la colaborarea dintre cele doua colegii a avut-o senatorul de Onesti Ion Moraru, care este sotul directoarei de la “Tudor Vianu” si care a considerat ca modernizarea metodelor didactice ar fi de mare folos pentru municipiul de pe Trotus. “Acesta este drumul pe care trebuie sa mergem, pentru a putea ridica stacheta cat mai mult – ne-a declarat senatorul Ion Moraru. Exista si o propunere privind infiintarea unui centru de performanta la nivelul intregului municipiu”. Primarul Emil Lemnaru sustine si el colaborarea dintre cele doua colegii si a promis ca va aloca mai multe fonduri pentru invatamant. “Speram sa ne apropiem si noi, la Onesti, de rezultatele obtinute de Colegiul ‘Tudor Vianu’; asta ma face sa ma gandesc deja la bugetul de anul viitor”, a spus primarul Emil Lemnaru.

Florin TANASE

Adauga un comentariu

*