Cod Galben: de miercuri vine frigul

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o atenţionare meteo Cod galben pentru toată ţara în intervalul 5-7 septembrie, când vremea se va răci accentuat în toate regiunile, începând din zona de vest, astfel încât temperatura aerului va ajunge la valori mai scazute cu aproximativ 8-10 grade Celsius faţă de valorile normale pentru această perioadă a anului.

Potrivit meteorologilor, miercuri şi în prima parte a zilei de joi instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 25-30 de litri pe metru pătrat, la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi şi în Transilvania, nordul Olteniei, al Munteniei şi al Moldovei. În zona montană, pe arii restrânse, se vor depăşi 50 de litri pe metru pătrat.

Vântul va prezenta intensificări în toate regiunile, îndeosebi în zilele de miercuri şi vineri, cu viteze de până la 60-65 de kilometri la oră, iar în zonele de munte de 80-100 de kilometri la oră. ROMPRES

Comentarii

  1. EUROCONCITADINUL a zis:

    VA DATI SEAMA CAT DE STRESATI SUNTEM CA PARCA VINE
    BOMBA ATOMICA.BA VIN PLOILE SI INUNDTIILE BA VINE CANICULA SI SECETA BA VIN IERNILE SI SE BLOCHEAZA
    DRUMURILE NATIONALE CU ZAPADA.ACUM VIN AMENZILE CA NU O SA ASIGURAM BLOCURILE SI NU LE FACEM FATADELE.SI LA URMA DE TOT VIN ALEGERILE SI POATE NE-OM DESTEPTA SI NOI………VAI DE ZILELE NOASTRE.

Adauga un comentariu

*