CM gimnastică: Echipa feminină a României, medalii de bronz

Miercuri, în finala pe echipe feminine din cadrul celei de-a 40-a ediţii a Campionatelor mondiale de gimnastică de la Stuttgart, reprezentativa României (Cătălina Ponor, Steliana Nistor, Sandra Izbaşa, Dana Druncea, Cerasela Pătraşcu şi Andreea Grigore) a reuşit să urce pe podiumul de premiere, intrând în posesia medaliilor de bronz, cu 178,100 puncte, după o întrecere dramatică, în care s-au detaşat, totuşi, formaţiile SUA, campioană mondială, cu 184,400 puncte, şi Chinei, care a obţinut medaliile de argint, cu un total de 183,450 puncte.

Concursul de miercuri a fost marcat de o situaţie inedită în istoria mondialelor, în ultima rotaţie, la sărituri, gimnasta rusă Ekaterina Kramarenko ratând complet exerciţiul, ceea ce a adus o notă de 0,000, care a făcut dintr-o mare favorită, Rusia, echipa clasată pe ultimul loc. Pur şi simplu, Kramarenko şi-a luat elan, a atins masa de sărituri, dar nu a mai executat nimic, întorcându-se ca la încălzire, pentru o reluare a elanului. Regulamentul este însă clar: atingerea mesei constituie intrarea în exerciţiu, iar continuarea a fost notarea cu zero, pe măsura execuţiei. De altfel, semnele de derută din lotul rusesc au apărut chiar la prima gimnastă de la sărituri, Iulia Lojeciko, care a fost într-un fel iertată, ea executând o altă săritură decât cea afişată. Arbitrele au considerat, totuşi, că a fost o execuţie incompletă, şi au notat-o totuşi, cu 13,875 puncte.

Tensiunea concursului a marcat, însă, şi echipa României de-a lungul reuniunii, Izbaşa ratând chiar debutul la paralele, după care Nistor a căzut de pe bârnă. Paradoxal, cea mai bună mobilizare au realizat-o gimnastele românce la sărituri, un aparat neglijat în ultimul timp, când, aflându-se în situaţia de a cuceri o medalie, au etalat la valoarea lor adevărată.

Clasamentul pe echipe al concursului feminin Stuttgart 2007:

1. SUA – 184,400 puncte

2. China – 183,450

3. ROMÂNIA – 178,100

4. Italia – 175,450

5. Brazilia – 175,125

6. FranÅ£a – 173,600

7. Marea Britanie – 169,175

8. Rusia – 164,525

Amintita valoare, gimnastele românce o pot demonstra în zilele următoare, vineri în concursul individual compus, cu Steliana Nistor, lideră în calificări, şi Sandra Izbaşa, precum şi la sfârşitul săptămânii, în concursul pe aparate, unde Nistor este calificată la paralele şi bârnă, Cătălina Ponor la bârnă, iar Izbaşa la sol.

Joi, echipa masculină a României evoluează în finala de 8, calificându-se după locul 6. De asemenea, în competiţie masculină vom fi reprezentaţi de Răzvan Şelariu şi Flavius Koczi la individual compus, precum şi în concursul special pe aparate, unde avem calificaţi doar la sărituri, pe Daniel Popescu şi Flavius Koczi.

Reamintim că ambele noastre echipe au obţinut calificarea la JO de la Beijing, de anul viitor, clasându-se în preliminarii în primele 12 formaţii la Stuttgart. ROMPRES

Adauga un comentariu

*