Europa, sub zăpadă

Odată cu venirea toamnei, Europa a intrat direct în iarnă, după o vară cu temperaturi de peste 40 de grade, relatează miercuri agenţiile internaţionale de presă. În zonele montane din Germania, temperatura a scăzut miercuri sub zero grade, iar ninsoarea nu s-a lăsat aşteptată, zăpada aşternându-se într-un strat de câţiva centimetri.

Pe parcursul întregii zile, în Saxonia a viscolit puternic, intemperia paralizând traficul auto. Serviciile comunale au fost luate prin surprindere de această ‘surpriză’ a vremii, dar nemÅ£ii nu sunt iritaÅ£i de frigul din case, ba, dimpotrivă, îşi exprimă bucuria de venirea neaÅŸteptată a iernii. Imagini cu pâlcuri de oameni bătându-se cu bulgări de zăpadă au fost transmise în cadrul buletinelor de ÅŸtiri ale televiziunilor germane.

Aceeaşi situaţie se observă şi în Cehia. În multe zone ale ţării a nins, iar stratul de zăpadă de trei centimetri s-a topit din cauza temperaturii de zero grade, formând o pojghiţă de gheaţă ce a creat probleme de trafic. Această vreme nu chiar de toamnă se va menţine până la sfârşitul săptămânii.

Un fenomen similar s-a înregistrat în diferiţi ani în diverse ţări. Astfel, la 15 ianuarie 2002, pentru prima oară în 40 de ani a căzut zăpadă în Arabia Saudită. La graniţa dintre Iordania şi Irak, stratul de nea a atins atunci 20 de centimetri.

Mulţi saudiţi care nu mai văzuseră zăpadă în viaţa lor şi-au petrecut mai multe zile în stradă, încercând chiar la gust omătul.

La 31 decembrie 2004, un fenomen similar s-a produs în Emiratele Arabe Unite (EAU), unde vara temperaturile depăşesc 50 de grade la umbră, iar iarna se poate face baie în apele Golfului Persic.

La 28 ianuarie 2005, pentru prima dată în jumătate de veac a nins abundent în nordul Africii, iar la 9 iulie 2007 a nins, ca în poveşti, pentru prima oară în ultimii 80 de ani, în Argentina, chiar de ziua naţională a ţării. Mulţi argentieni au spus atunci în glumă că zăpadă a fost un dar de la Cel de Sus.ROMPRES/

Adauga un comentariu

*