Agenţia France Presse transmite că, în cadrul şedinţei Consiliului Mondial al Federaţiei internaţionale de automobilism (FIA), de joi, echipei de Formula 1 McLaren-Mercedes, acuzată de spionaj, i-au fost retrase toate punctele din clasamentul constructorilor cucerite în acest sezon al campionatului mondial, aplicându-se, totodată, şi o amendă de 100 milioane de dolari.
Agenţia citată, preluată de Rompres, precizează că informaţia i-a fost furnizată de o un membru al Consiliului, sub condiţia anonimatului, iar formularea din această ştire indică faptul că în această situaţie clasamentul piloţilor nu va fi afectat. După cum se ştie, în acest moment, pe primul loc în ierarhia piloţilor primele 2 locuri sunt ocupate de coechipierii de la McLaren-Mercedes, Lewis Hamilton, primul, cu 92 de puncte, şi Fernando Alonso, cu 89 puncte. ROMPRES