Întronizarea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, ÎPS Daniel, va avea loc duminică, 30 septembrie, ora 10,30, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, informează joi Patriarhia, într-un comunicat de presă.
La învestitură vor participa delegaţii din străinătate, reprezentanţi ai bisericilor surori, care, potrivit protocolului, vor veni cu daruri la noul Intâistătător al BOR, primind şi ei, la rândul lor, cadouri din partea acestuia.
În cursul serii de miercuri, în şedinţa plenară de lucru, Sfântul Sinod a validat alegerea ÎPS Mitropolit Daniel în scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales, prin vot secret, pe ÎPS Daniel în postul vacant de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al BOR.
Alături de el au candidat alţi doi ierarhi desemnaţi în aceeaşi zi de Sfântul Sinod: ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi PS Ioan, episcopul Covasnei şi Harghitei.
După primul tur de scrutin, niciunul dintre cei trei candidaţi nu a întrunit majoritatea absolută, adică jumătate plus unu din numărul vorturilor valabil exprimate pentru a fi ales patriarh.
ÃŽn al doilea tur de scrutin, la care au participat primii doi clasaÅ£i – mitropoliÅ£ii Daniel ÅŸi Bartolomeu, ÃŽPS Daniel a obÅ£inut 95 de voturi, iar ÃŽPS Bartolomeu – 66 de voturi din totalul celor 161 de electori.