Primarul din Eysines (Franta) este multumit de colaborarea cu Onestiul

Cu prilejul implinirii, pe 6 septembrie, a 11 ani de la semnarea tratatului de infratire dintre Onesti si Eysines (Franta), o delegatie alcatuita din 22 de francezi a fost prezenta in municipiul de pe Trotus, timp de aproape o saptamana.

Delegatia franceza a fost condusa de Pierre Brana, primarul din Eysines si, totodata, deputat in parlamentul Frantei, precum si de Daniele Cognie, presedintele Comitetului de Infratire dintre cele doua orase.
La Onesti, francezii au vizitat mai multe obiective de interes de pe raza municipiului, cum ar fi piata centrala, sediul primariei si al bibliotecii, Casa “Buna Vestire” si altele, precum si cartierele marginase ale orasului, printre care Slobozia, Buhoci si 6 Martie. De asemenea, delegatia franceza s-a deplasat la Targu Ocna, Slanic Moldova, Moinesti, Berzunti si in alte localitati de pe Valea Trotusului. “A fost o vizita mai ampla, cu tematici mai consistente, cum ar fi evolutia satului romanesc in perspectiva integrarii europene si relatiile urbane in acest context, problemele tineretului si cele de ordin social, precum si dezvoltarea in continuare a relatiilor de colaborare dintre Onesti si Eysines”, ne-a declarat Emil Lemnaru, primarul municipiului Onesti.
Printre actiunile la care au participat francezii s-au numarat festivitatea de inmanarea a premiilor pentru concursul de francofonie, la care au participat cu lucrari mai multi elevi din Onesti, si dezbaterea legata de sperantele de dezvoltare a satului romanesc in contextul integrarii europene. Ambele manifestari au avut loc la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti, acolo unde a fost vizitat si Muzeul de arta etnografica, inaugurat cu acest prilej.

Interferente culturale

Primarul Emil Lemnaru si alti reprezentanti ai municipiului Onesti au elogiat cultura franceza si aportul marilor personalitati ale Frantei la cultura universala, precum si sprijinul de care a beneficiat Romania, inclusiv din partea primarului din Eysines, care a inceput, inca de acum 30 de ani, sa ia atitudine impotriva distrugerii satelor romanesti, motiv pentru care s-a ales chiar si cu o interdictie de a intra in tara noastra. La randul sau, Pierre Brana, a subliniat faptul ca si Romania a ajutat Franta, prin intermediul unor valorosi oameni de cultura, cum ar fi Eugen Ionescu, Emil Cioran sau Tristan Tzara. “Romanii trebuie sa fie mandri pentru tot ceea ce au adus Frantei si culturii universale – a spus primarul din Eysines. Eugen Ionescu este foarte cunoscut in Franta, la fel si Emil Cioran, ale carui opere le-am citit, sau actrita Elvira Popescu. Binecunoscut este si Tristan Tzara, fondatorul dadaismului, al carui loc de nastere, Moinesti, am avut onoarea sa-l vizitez, motiv pentru care tin sa-i multumesc primarului din Onesti pentru sprijinul acordat in acest sens”.

Infratire cu avantaje reciproce

Referitor la infratirea dintre Onesti si Eysines, Pierre Brana ne-a declarat, intr-un interviu acordat in exclusivitate ziarului “Observator – editie de Bacau”, ca este foarte multumit de rezultatele obtinute in cei 11 ani de colaborare si ca este optimist in privinta cooperarii din anii care urmeaza. “Pentru noi, prima consecinta a acestei infratiri este faptul ca am putut sa cunoastem viata din Romania, in general, si cea din Onesti, in mod deosebit – ne-a declarat primarul din Eysines. Am fost incantat sa vad ca prietenul si colegul meu, primarul Onestiului, a creat sensuri giratorii in oras, in urma vizitei sale la Eysines, aceleasi influente avand si realizarile noastre in domeniul iluminatului public. Pe plan cultural, avem concursul de francofonie, iar in plan sportiv urmeaza sa colaboram in domeniul gimnasticii, sens in care noi vom trimite mai multi tineri sa se pregateasca la Liceul 'Nadia Comaneci'. La intalnirile viitoare, tema principala va fi colaborarea in plan economic: noi avem foarte multe intreprinderi puternice, pentru ca ne aflam langa orasul Bordeaux, intr-o zona cu peste un milion de locuitori, si urmeaza sa stabilim legaturi la nivelul societatilor comerciale din Onesti si Eysines”.

Florin TANASE

Adauga un comentariu

*