Cu cateva săptămani în urmă am scris la această rubrică despre Tunisia; cat de bine m-am simÅ£it acolo ÅŸi ce minuni au reuÅŸit să facă tunisienii în materie de turism, europenii sunt deja invidioÅŸi pe ei, au ÅŸi de ce; cat ne priveÅŸte pe noi, romanii, trebuie să recunosc cu regret că am rămas de căruţă chiar în sensul propriu al cuvantului „căruţă”, ÅŸi n-am vreo speranţă că lucrurile se vor îndrepta; sunt convins de asta.
Am fost deci într-o ţară arabă, deschisă, europenizată, democratică, francofonă, liniştită, într-o perioadă cand imaginea lumii islamice este puternic distorsionată de accesele atipice de fanatism religios ale unor grupări teroriste de aiurea. Nu vreau să mă pronunţ asupra cauzelor acestei stări de lucruri, ele îşi au rădăcinile în profunzimi insondabile pentru noi, europenii de rand, aşa cum nu vreau să înghit pe nemestecate nici prefabricatele mass-media pe această temă, le consider manipulatorii şi cu asta am pus punct.
Vreau în schimb, ÅŸi mi se pare un act de onestitate, să relev cateva din marile valori cu care lumea arabă a contribuit substanÅ£ial la progresul civilizaÅ£iei; pentru asta am consultat „cărÅ£ile”, cum se spune; am descoperit lucruri uluitoare, demne de a fi cunoscute ÅŸi apreciate de noi toÅ£i, uitate sau ignorate însă într-o conjunctură anatemizantă pentru musulmani, cum este cea de astăzi. Cultura Islamului, unică ÅŸi strălucitoare în esenÅ£a ei, face parte din patrimoniul umanităţii, nu pot evita cuvintele mari; ea a influienÅ£at decisiv evoluÅ£ia trufaÅŸei Europe. ÃŽn bine, fireÅŸte, prin aport specific arab, sau ca un vector între îndepărtatul Orient ÅŸi Occident, un cărăuÅŸ harnic pe mare ÅŸi pe uscat, prin negoÅ£ sau prin sabie, vreme de trei secole, alimentand cu fervoare interferenÅ£a culturilor ÅŸi informaÅ£iei în mai toate domeniile vieÅ£ii sociale.
DeÅŸi, după Mahomed, podoabele, zorzoanele ÅŸi luxul „nu-i plac lui Allah”, asta în doctrina iniÅ£ială, mahomedanismul avea să cultive, tocmai ceea ce repudia, adică bogăţia ÅŸi rafinamentul, opulenÅ£a ÅŸi ghiftuirea califilor; moschera, austeră la început ca loc de rugăciune în islamul primitiv, atinge după o sută de ani o magnificienţă uluitoare, prin asimilarea construcÅ£iilor bizantine, a moscheelor-bazilici din Damasc ÅŸi Ierusalim, ale căror emailuri ÅŸi mozaicuri aurite, sidefate, multicolore vor împodobi mai tarziu marile catedrale auropene ale Evului Mediu. ÃŽncet dar sigur, traiul de „O mie ÅŸi una de nopÅ£i” fascinează CurÅ£ile Europei.
Califul Al Walid împrumută de la împăratul din Constantinopol maiÅŸtri greci pentru a înfrumuÅŸeÅ£a moscheea din Damasc, care avea 600 de candelabre de aur! InterferenÅ£ele arhitectonice au funcÅ£ionat pe arii geografice largi, din Persia ÅŸi pană în Spania. ÃŽn secolele IX, X, XI, civilizaÅ£ia ÅŸi cultura arabă înfloreÅŸte splendid prin monumentele de la Cordoba, Granada, Toledo ÅŸi Sevilla, adevărate capodopere de sinteze arhitectonice arabe-bizantine, persane; Curtea Leilor din Alhambra, înconjurată de o mirifică grădină de palmieri, mirÅ£i ÅŸi portocali, de havuzuri ÅŸi izvoare limpezi era locul de desfătare nu numai pentru Allah, ci ÅŸi pentru califul terestru…
La Al Zahra, pavilionul de distracÅ£ii al califilor de Cordoba din care nu s-au mai păstrat nici ruinile, întins pe caÅ£iva kilometri pătraÅ£i, au lucrat vreme de 25 de ani 10000 de suflete ÅŸi 1500 de animale. Al Zahra, adică strălucitoarea, te arunca într-o lume de vis ÅŸi feerie; aur ÅŸi azur de Bagdad, havuzuri, jasp ÅŸi albastru, pavimente de marmoră, băi de faianţă ÅŸi sidefuri, grădini toaletate geometric populate de statui aduse de grecul islamizat Ahmad tocmai din BizanÅ£, ceea ce dovedea un înalt grad de emancipare artistică deoarece statuile erau condamnate de Coran… AmbianÅ£a era favorabilă lecturilor poetice sau filozofice, pe care arabii le-au cultivat cu asiduitate adăugand operelor cunoscute acelor vremuri creaÅ£ii originale care au înfruntat timpul. Palatele ÅŸi grădinile maure din Granada, din întreaga Andaluzie, fac astăzi parte din patrimoniul comorilor universale. Am fost, am văzut.
Dar, dacă arabii au adus ceva nou în arhitectură, poate doar mai mult pentru propria lor folosinţă religioasă, nu fără a influenţa însă şi fastul curţilor medievale de mai tarziu, aportul maurilor în alte domenii aş putea spune că a fost pus la îndemana tuturor civilizaţiilor cu care au venit în contact. Înclinaţi ancestral spre nomadism, ca foşti păstori milenari, şi spre negustorie, arabii realizează unirea căilor principale maritime dintre Extremul Orient (China, Indonezia) cu Marea Mediterană şi ţările riverane acesteia înaintea lui Vasco da Gama, îndeplinind rolul unor vase comunicante între diversele tipuri de civilizaţii. Dispunand de un vast imperiu imperiu întins pe trei continente (Europa, Africa, Asia) maurii, ca negustori, nu s-au mulţumit să facă doar un schimb de mărfuri de colo-colo, ci le-au prelucrat în propriile lor ateliere meşteşugăreşti cu mult talent, obţinand produse noi, mai scumpe, astfel că brendul arab devenise o garanţie de calitate şi unicitate.
Nici nu ne dăm seama cate dintre lucrurile de astăzi, care ne înconjoară, au trecut, pentru a ajunge la forma actuală, prin maini arabe! În numărul următor vom reveni cu detalii dintre cele mai interesante.
Ovidiu Genaru
