Mamele cu salarii mari ar putea primi mai mulţi bani de la stat pentru creşterea copilului. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărat instituirea unui sistem mixt: până la un anumit salariu să se dea o indemnizaţie fixă, iar cele care câştigă mai mult să beneficieze de un procent sau de altă sumă.
Corina Comşa, vicepreşedinte CNCD spune ca decizia Consiliului nu a fost atacată pană acum.
„Am avut mai multe plangeri de la mame magistrat, dar ÅŸi de la femei obiÅŸnuite cu privire la OrdonanÅ£a Guvernului 48/2000. Am hotărat ca este discriminatorie avand în vedere că se bazează numai pe principul solidarităţii. Am propus modificarea acesteia, în sensul de a avea în vedere ÅŸi principiul contributivităţii ÅŸi pe cel al solidăritatii”, a precizat ComÅŸa.
RezoluÅ£ia se afla în discuÅ£ia Ministrului Muncii. Ea nu este însă obligatorie pentru că are doar caracter de recomandare. ÃŽn momentul de faţă indemnizaÅ£ia lunară este fixă – 600 de lei.
Sunt curioasa de ce nu se face mai multa publicitate acestei idei,deoarece sunt multe mame in acesta situatie,care mai au si rate si fac fata mai greu la acesta indemnizatie de solidaritate. Nu sunt de acord ca din acesta suma se poate creste un copil si nu sunt cu numic de vina ca celalalte mame nu au invatat si nu au obtinut un salariu mai mare (nu au muncit cate 12 ore pe zi).