UDMR va prezenta un nou model de regionalizare a ţării

Pe 13 octombrie, la Târgu Mureş, UDMR va prezenta în faţa altor partide, regândirea regională a ţării, transmite corespondentul AMOS News.

Potrivit UDMR Covasna, Uniunea a gândit o nouă regionalizare zonală a ţării, insistându-se în noul aranjament al judeţelor pe regiuni inspirate din modele europene de succes.
Preşedintele CJ Covasna, Demeter Janos, membru al UDMR, a declarat vineri că actualele regiuni de dezvoltare ale ţării sunt prost gândite, în cele mai multe dintre cazuri avantajând doar unele judeţe şi dezavantajându-le pe altele.

Demeter Janos a dat ca exemplu Regiunea 7 Centru, în care este cuprins şi judeţul Covasna: potrivit lui Demeter, deşi această regiune se află pe locul doi din punct de vedere al alocării fondurilor- după Bucureşti- cei mai mulţi bani sunt absorbiţi de judeţele Braşov şi Sibiu, ca urmare a forţei economice mari a acestora.

Proiectul de reorganizare a UDMR privind regiunile va cuprinde o întindere mai mică a regiunilor, acestea urmând a fi compuse din două sau trei judeţe. Potrivit UDMR, noua reorganizare ar cuprinde judeţele Covasna, Harghita şi Mureş într-o regiune de dezvoltare distinctă.

Adauga un comentariu

*