Moţiunea PSD a fost respinsă

MoÅ£iunea de cenzură iniÅ£iată de Partidul Social Democrat (PSD) împotriva Guvernului Tăriceanu a fost respinsă miercuri de Parlament, înregistrându-se 220 de voturi „pentru”, 152 de voturi „împotrivă”, iar două voturi au fost anulate.

Pentru ca moÅ£iunea de cenzură să fi fost adoptată erau necesare 232 de voturi „pentru”.

Pentru ca moţiunea de cenzură să fi fost adoptată erau necesare 232 de voturi “pentru”.Votul insuficient pentru adoptarea moţiunii de cenzură a fost calificat miercuri de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, drept rezultatul normal a neîncredererii Parlamentului în argumentele moţiunii.

Guvernul va avea din acest moment, o opoziţie totală din partea Partidului Social Democrat, a declarat miercuri liderul PSD, Mircea Geoană, după ce Parlamentul a respins moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi.

„Guvernul Tăriceanu nu mai are nicio ÅŸansă să supravieÅ£uiască”, a spus el, subliniind că niciun proiect de lege al Cabinetului nu va mai fi sprijinit de PSD.

Mircea Geoană a afirmat că moÅ£iunea a fost respinsă din cauza „laÅŸităţii unor parlamentari” care fie s-au temut de anticipate fie de o altă configuraÅ£ie politic. ÃŽn plus, a spus el, declaraÅ£iile preÅŸedintelui Băsescu nu au ajutat foarte mult, creând impresia unui viitor guvern exclusiv de dreapta.

Despre parlamentarii PSD, Geoană ÅŸi-a exprimat convingerea că aceÅŸtia au fost de bună-credinţă, dar a avertizat se vor lua imediat „ÅŸi cu foarte multă asprime” deciziile statutare faţă de cei care nu au susÅ£inut moÅ£iunea.

„Regret acest vot care reprezintă o ocazie ratată pentru România de a-ÅŸi găsi un guvern mai bun”, a mai spus liderul PSD.ÃŽn aceste condiÅ£ii, Guvernul Tăriceanu îşi continuă activitatea, iar parlamentarii PSD nu mai au dreptul de a iniÅ£ia o altă moÅ£iune de cenzură în această sesiune parlamentară.

Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, în urnele de vot au fost găsite o pastilă, cel mai probabil de algocalmin, şi o bilă neagră învelită într-o hârtie albă, acestea fiind voturile anulate.

Conform procesului verbal, la şedinţa legislativului au fost prezenţi 433 de parlamentari, dintre care 59 nu au votat.

Adauga un comentariu

*