Cristian Diaconescu: Nu cred că în perioada următoare se va putea realiza o majoritate pe bază de încredere

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat (PSD), Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, Agenţiei ROMPRES că nu crede că actualul guvern va putea realiza în perioada următoare o majoritate şi că, probabil, acesta nici nu va fi interesat să obţină o majoritate formală.

‘Faptul că actualul guvern nu are o susÅ£inere fundamentată în Parlament este o chestiune de notorietate. De altfel, chiar ÅŸi în situaÅ£ia în care se află la putere ar putea obÅ£ine voturile, punctual, pe proiectele de lege’, a spus oficialul PSD.

La rândul său, vicepreÅŸedintele PSD, deputatul Victor Ponta, a afirmat că soluÅ£ia cea mai bună în momentul de faţă ‘este un alt guvern’, fapt confirmat ÅŸi de cele 152 de voturi pentru actualul executiv la dezbaterea monÅ£iunii de cenzură, faţă de cele 302 primite în aprilie.ROMPRES

Adauga un comentariu

*