Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a primit verdict de colaborare cu Securitatea, ca poliţie politică, în urma şedinţei de marţi a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), au declarat pentru ROMPRES surse din cadrul instituţiei.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a fost invitat, în luna septembrie, de CNSAS la audieri, alături de Arhiepiscopul de Alba, Andrei Andreicuţ, Episcopul de Argeş şi Muscel, Calinic Argatul şi Episcopul de Arad, Timotei Seviciu. Singurul care s-a prezentat a fost ÎPS Andrei Andreicuţ.
Verificările cu privire la existenţa unor dosare ale înalţilor ierarhi s-au amplificat în preajma alegerii celui de-al şaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Mircea Dinescu, membru CNSAS, a afirmat că există o listă cu 16 membri cu funcÅ£ii înalte în Sinodul BOR cărora li s-ar fi ars dosarele de la Securitate pe 23 decembrie 1989 ÅŸi că sunt 3-4 înalÅ£i ierarhi pentru care se ”conturează” că ar fi colaborat cu securitatea.
BOR a susÅ£inut, la acel moment, că, folosindu-se de „pretextul cercetării unor clerici ortodocÅŸi”, s-a lansat o campanie care urmăreÅŸte „umilirea Bisericii”, ceea ce duce la scăderea încrederii în CNSAS ÅŸi la tulburarea alegerilor pentru noul Patriarh.
Colegiul CNSAS a dat, la mijlocul lunii septembrie, imediat după alegerea ÎPF Daniel ca patriarh al BOR, verdict de poliţie politică în cazul arhiepiscopului de Alba Iulia, Andrei Andreicuţ, care a făcut contestaţie, respinsă însă de CNSAS.
Mitropolitul Clujului şi Feleacului, Bartolomeu Anania, nu a dat curs invitaţiei CNSAS.
Urmează ca, în şedinţa următoare, CNSAS să ia decizii în privinţa Episcopului de Arad, Timotei Seviciu, şi Episcopului Argeşului şi Muscelului, Calinic Argatu.ROMPRES