E titlul unui film din timpul Razboiului Mondial, cu Bourville si Louis de Funes. Pare ca n-are nicio legatura cu ceea ce se intmpla astazi in justitia romana. Ba da, are, e tot o hoinareala. La inceput a fost PNA, care si-a facut intrarea in scena, cel putin in Bacau, cu o actiune de mare amploare, „Banca Transilvania”.
Era un procuror, Suhan, care nu ierta nimic. Aresta pe banda rulanta fara sa se uite prin dosare. Lua de bun numai ce-i sufla la ureche un politist bacauan, de la „economic”, care se dorea si el mare si tare in noul PNA. Era chemat inculpatul, i se citea invinuirea adusa, una care se potrivea la toti, indiferent de fapta, era chemat politistul care ii punea catusele si la zdup. Rareori era vreunul arestat cu avocatul langa el.
Si chiar daca il avea, tot aia era, Suhan stia una si buna, arestati, cat mai multi arestati, ca de probe, facem noi rostul pe parcurs. Acel parcurs a insemnat luni intregi de puscarie pentru cei mai multi dintre „invinuitii” ca ar fi delapidat Banca Transilvania. S-au creat prejudicii morale, nu mai vorbim de cele materiale pricinuite arestatilor de circumstanta. Ce s-a ales din toata acea furtuna? Praful.
Asa de beton erau probele, ca nimeni n-a patit nimic. Era si normal, atata timp cat cele mai multe dosare erau goale de probe, singura fiind sustinerea in fata procurorului facuta de politistul carierist cu un nume cu rezonante de femeie batrana, si care efectuase „cercetarile”. Un singur exemplu, cat se poate de edificator.
Unul dintre procurorii care-l ajutau pe Suhan, bacauan si cu suflet mare, a acceptat sa caute dosarul unuia dintre delapidatori, cautat si gata, gata sa fie arestat, intr-una din zilele in care Suhan isi vedea de treaba pe la Bucuresti. Cand s-a uitat in dosar, procurorul s-a ingalbenit, nici macar o urma de proba care sa-l incrimineze pe cel cautat! „Il arestam degeaba!”, a spus cu amaraciune in glas procurorul.
Da, degeaba, pe baza „rechizitoriului” politistului de la „economic”, care, pana la urma, a ajuns la PNA! Apoi, PNA a ajuns DNA, Directia Nationala Anticoruptie, dar procedeele au ramas aceleasi. A continuat denigrarea personalitatilor, l-au arestat pe Iacobov, pe Sechelariu, pe Lucas. Pentru ce? Pentru care probe? Sperau sa le confectioneze pe timpul retinerii, dar n-au reusit, pentru ca toti au fost scosi de sub urmarirea penala, nefiind gasiti vinovati de instanta. Si atunci, pentru ce exista acest PNA, DNA sau cum ii mai zice? Sa dea casete care sunt probe in dosar televiziunilor?
Sa fie acuzati ca au dat solutii care nu exista in codul penal? Rasu’ lumii. Sa mai spuna cineva ca nu si-a bagat coada politicul…
Nicolae TURCU