Premierul Călin Popescu-Tăriceanu va lua în calcul asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind votul uninominal, dacă dezbaterile la acest act normativ vor trena în Parlament.
„Dacă lucrurile în Parlament vor trena prea mult, vor întârzia prea mult, atunci vă spun că este foarte posibil să merg pe o formulă de asumare a răspunderii pe legea votului uninominal, pentru că am convingerea că trebuie să trecem la un alt sistem electoral care să promoveze personalităţi, care să aducă în faţă oameni noi, să producă, aÅŸ spune, schimbarea completă a acestei generaÅ£ii politice, a clasei politice actuale”, a declarat, joi, primul-ministru.
Şeful Executivului a subliniat însă că parlamentarii ar trebui să fie primii responsabili de promovarea acestei legi.
„Cred că prima instituÅ£ie care ar trebui să rezolve această problemă cu votul uninominal este Parlamentul. Mi-aÅŸ dori ca Parlamentul să aprobe cât mai repede această lege. Voi observa îndeaproape modul în care vor decurge dezbaterile în Parlament, săptămâna viitoare, luni în Senat, în plen, ÅŸi în funcÅ£ie de modul în care Parlamentul va reuÅŸi să reacÅ£ioneze cât mai repede, atunci sigur va fi cu atât mai bine”, a spus premierul.
El a arătat că proiectul de lege nu trebuie adoptat însă sub condiţia ultimatumului dat de preşedintele Băsescu.
„Cred că lucrurile acestea nu trebuie făcute sub spectrul unor ameninţări, nu cred că aÅŸa trebuie procedat în politică”, a spus primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. După modul în care vor decurge dezbaterile în legislativ „ne vom da seama dacă vorbim despre o realitate sau despre o dorinţă mascată”, a adăugat el.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, luni, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, premierului şi liderilor PNL, PSD, PD, UDMR, PC, PLD şi PRM în care avertizează că, dacă nu va primi la promulgare, până pe data de 22 octombrie, noua lege electorală care să vizeze introducerea votului uninominal începând cu următoarele alegeri parlamentare, va declanşa un referendum naţional pe această temă.
„Această lege poate fi adoptată de Parlament în procedură obiÅŸnuită sau poate fi adoptată ca urmare a asumării răspunderii Guvernului în faÅ£a Parlamentului”, se arăta în scrisoarea ÅŸefului statului.
El atrăgea însă atenÅ£ia că „emiterea de către Guvern a unei ordonanÅ£e de urgenţă pe tema schimbării modului de scrutin nu poate fi o soluÅ£ie satisfăcătoare”.
„Domeniul electoral este prea important pentru a fi reglementat prin ordonanÅ£e ale Guvernului, iar o asemenea ordonanţă ar fi vulnerabilă prin posibilitatea respingerii ei de Parlament”, sublinia preÅŸedintele. ROMPRES