Patru oameni au murit şi alţi sase sunt în stare gravă după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident de circulaţie produs pe DN 11, la intrarea în oraşul Bacău. Din primele cercetări, se pare că de vină ar fi şoferul microbuzului, care nu a acordat prioritate într-o intersecţie.
Martorii spun că un camion a încercat să evite impactul cu microbuzul, dar nu a reuşit şi a intrat frontal în el. Trei persoane au murit pe loc, iar una în drum spre spital.
Cei sase răniţi, printre care trei cetăţeni danezi, se află în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Bacău. Din cauza accidentului, circulaţia pe DN 11 a fost oprită timp de două ore.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în jurul orei 18.00, pe DN11, la ieşirea din municipiul Bacău înspre Oneşti a avut loc un grav accident de circulaţie în care au fost implicate trei autovehicule.
Vinovat de producerea acestui tragic eveniment în care 4 persoane ÅŸi-au pierdut viaÅ£a, alte 6 fiind rănite uÅŸor, se face ÅŸoferul unui microbuz care transporta nouă pasageri ÅŸi care nu a respectat semnificaÅ£ia indicatorului „cedează trecerea”.
Pătrunzând în intersecţie, autovehiculul cu pricina a fost puternic lovit din lateral de un autocamion, care la rândul său a acroşat un autoturism.