S-a incheiat sãptãmana dansului contemporan la Bacãu. Tastatura bocãneste nostalgic…Nu stiu ce vreau sã transmit mai intai degetelor…Poate un oftat estudiantin…Sau impresiile-soc trãite in timpul spectacolelor de dans “interzise copiilor sub 16 aniâ€â€¦
Pur intamplãtor, timp de aproape o lunã de zile m-am fãcut reprezentanta “Observatorului de Bacãuâ€, participand experimental la “ateliere†de dans, si urmãrind cu interes a IV-a sesiune a programului de rezidente artistice ArtistNe(s)t „Dans contemporan”, pe de o parte, si, pe de alta parte, proiectul intitulat “Dans contemporan – Bacãu 2007â€, ambele organizate de Centrul “Apostuâ€, cu suportul Ministerului Culturii si Cultelor si Programul Cultural Elvetian Pro Helvetia/SDC.
Prezentarea finala, care s-a desfasurat intre 29-31 octombrie, a fost un amestec de „soc, bizar si interesant” pentru spectatori.
Cu respiratia taiata
Pentru pregatirea proiectelor finale, artistii rezidenti de anul acesta, Anja Hempel (dansatoare si coregrafa de origine germana care lucreaza la Paris) si Mariela Nestora (artista din Grecia) au colaborat cu actori, elevi de la Liceul de Arta „George Apostu”, dar si cu neprofesionistii dansului contemporan.
Timp de o luna de zile cat a durat rezidenta artistica, cele doua artiste au organizat ateliere pentru publicul larg, dansatori amatori interesati sa descopere ce inseamna dansul contemporan.
Rezultatul a fost prezentat luni, 29 octombrie, la Centrul “George Apostu†in cadrul proiectului “Crowded†al artistei rezidente Mariela Nestora si marti, 30 octombrie, in „Abonament lunar” al Anjei Hempel. Asa cum am mentionat intr-un articol anterior, dupa prezentarea fiecarui proiect al artistilor rezidenti din acest an, au fost prezentate la Teatrul „Bacovia” proiectele din cadrul „Dansului contemporan-Bacau 2007”.
Abordarile artistice provocatoare din cadrul proiectelor (ex. artistii au jucat dezbracati, miscandu-se nud pe scena) au tinut publicul cu respiratia taiata. Unii au iesit din sala, in timpul reprezentatiilor, revoltati de „obscenitatea mesajul artistic”, altii s-au lasat bulversati si sedusi de dansul „fara perdea”.
Bis!
„Uf, ce rau imi pare ca se termina programul de dans contemporan…! De azi iar ne intoarcem in rutina…”, ofteaza sincer Mihaela, o studenta bacauanca de la Litere. Mihaela este una din participantele la workshop-urile organizate de cei doi artisti rezidenti la Centrul „Apostu”.
„Da…este o experienta pe care nu o voi uita cu siguranta, din care am invatat sa ma exprim mai liber…Sper sa se repete si la anul”, completeaza optimist Gaby, o alta studenta tot la Litere. Suntem la „Apostu”, in ultima zi a evenimentului, in asteptarea „mesei rotunde” cu tema “Dansul contemporan – idei si perspectiveâ€, intalnire coordonata de Geo Popa, directorul Centrului.
S-au strans coregrafi, critici de specialitate, elevi, studenti si in general lume interesata de fenomenul dansului contemporan. S-a discutat printre altele despre reactia publicului bacauan la proiectele din cadrul programului „ArtistNe(s)t”, despre experienta artistilor straini si romani in acest oras sau daca are nevoie sau nu Bacaul de astfel de manifestari culturale.
S-a propus initierea de ateliere de dans contemporan pentru tineri pentru ca publicul sa accepte treptat acest gen de spectacol: „Lucrurile se vor aranja, dar este nevoie de timp si rabdare. Proiectul ArtistNe(s)t este abia la inceput. Nu poti schimba mentalitatea oamenilor in 2-3 ani. Noua ne-a luat 25 de ani”, a precizat Bernard Baumgarten, coregraf din Luxemburg.