Ai nostri de la guvern, astazi taricenii, cu litera mica pentru ca sub aceasta manta se pitesc destui amploiati minoritari, ai nostri, spuneam, ascund sub pres tragediile Romaniei. Sunt multe si marunte, in cida tonului victorios afisat ori de cate ori dumnealor apar pe sticla.
Sub guvernarea voastra, hau-hau si bla-bla, am facut si am dres. Au facut pe dracu. Habar n-au ce se intampla in cimitirele Romaniei reale unde se consuma adevaratele drame ale neputintei, mizeriei si saraciei.
Liberalii, caci despre ei este vorba, despre asa-zisul spirit liberal clamat ca salvator al natiei – liberalii, si nu numai cei de azi, liberalii dintotdeauna – n-au feeling pentru cei nevoiasi; nu simt compasiune, nu comunica emotional cu bietul platitor de taxe si impozite; eu, tu, el, noi suntem tratati doar ca o sursa de profil; suferinta anonimului ii lasa indiferenti, n-au organ pentru solidaritatea sociala.
Descurca-te cum poti, daca poti, pe liberal nu-l misca necazul altuia, nenorocirea ta nu-l impresioneaza; cam putin suflet au acesti domni, chiar deloc, si asta ma dezgusta.
Sloganul clasic „prin noi insine”, caruia ii recunosc unele valori pozitive, s-a contaminat progresiv de un feroce egoism incat a devenit ” pentru noi insine”, pentru gasca si clanul nostru, pentru „noi si coana Joitica”, vezi Nene Iancule. E chiar monstruos ca odata cocotat la putere, in centru, sa nu privesti spre marginile indepartate ale cercului unde portile cimitirelor sunt larg deschise pentru cei ce nu pot ” prin ei isisi”; fireste ca nu toti pot, ca au nevoie de o mana de ajutor, de politici sociale; la urma urmei bugetul, o catime din buget li se cuvine si lor, o farama, acolo, sa-si duca zilele.
Guvernantii nu recunosc, sau dumnealor nu le pasa, ca la margini Romania e bantuita de boala si alcool, ca Romania mananca primavara urzici si se otravesste toamna cu ciuperci, ca framanta noroaiele, ca-si bate calul cu parul, ca scoala e o ruina, ca elevii sunt zdrentarosi… Ca-n Rusia tarista, Romania profunda a periferiei, invizibila pentru liberali, ofera imaginea unei gloate de edecari tragand de funii, in amonte, o nava prapadita pe Volga… Sper sa va mai amintiti crunta saracie a disperatilor din timpul inundatiilor de anul trecut, de pe malul Dunarii… colibe… o capra… sobe de lut… blide ruginite… chipuri smochinite… petice peste petice… incaltari ciuruite…saracie lucie…
Romania reala e ” dincolo” de soseaua nationala pe care trec val-vartej, si nu prea des, guvernantii in masinile lor negre; ei stapanesc o tara pe care nu o cunosc si fata de care n-au nici un sentiment de prietenie.
Pe care o ignora si o dispretuiesc. La fel procedeaza si fata de sanatatea romanilor lasati de izbeliste; batranete chinuita, speranta de viata fara speranta; e limpede, guvernul actual nu iubeste oamenii; cu asta am spus totul, sau aproape totul fiinca ultimele zile ale lui octombrie au scos la iveala un fapt cutremurator asupra caruia Ministrul Sanatatii pastra tacere vinovata, iresponsabila; de altfel, acest ministru este de multa vreme simbolul incompetentei.
Este vorba despre evolutia galopanta a cancerului infantil, de care am luat cunostinta, ca tot romanul, de la tv. 3000 de copii, dupa cum releva statisticile anului 2006, au facut o forma de cancer; 3000 de familii, plus alte 7000 din anii anteriori traiesc o drama cumplita.
Doar mediatizarea unui caz , cel al Teodorei, a ajuns sa fie public, dezvaluind in subsidiar amploarea catastrofica a acestei maladii necrutatoare precum si a incapacitatii institutiilor spitalicesti de a ameliora boala – inca o neputinta a guvernarii, adaugata multor altora.
Fireste ca n-am fi stiut nimic din dedesubturile acestei tragedii nationale, asa cum cu certitudine vor mai fi si altele ascunse, desite in spatele tonului triumfalist al liberalilor; iubindu-se doar pe ei insisi, puterea de astazi dispretuieste Romania.
Traim paradoxul in care alegatorii au devenit victimele colaterale ale celor alesi; poate data viitoare…
Ovidiu GENARU
