Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a şocat presa din Argeş, informează corespondentul AMOS News. Solicitat să sprijine campania umanitară declanşată de un cotidian piteştean pentru o fetiţă de 3 ani bolnavă de leucemie, Becali a scos din buzunar 14000 de euro şi I i-a oferit jurnalistei care se ocupase de caz pentru a-i înmâna părinţilor micuţei care ieri a plecat la operaţie în Franţa.
Pentru că suma necesară era de 15000 de euro, liderul PNG a luat de la vărul său 1000 de euro pentru a completa suma.
Jurnalista i-a mulţumit şi l-a rugat să spijine şi campania pentru ajutorarea unei doctoriţe, de asemenea bolnavă de leucemie.
Becali a cerut 20000 de euro la oamenii care îl însoţeau la Piteşti şi a oferit suma necesară salvării vieţii doctoriţei.
Şi cerşetorii, dar şi nevoiaşii Piteştiului au fost categorisiţi de Becali.
El le-a oferit acestora banii necesari pentru a avea cele necesare pentru câteva luni de zile.