Primarul municipiului Onesti si ambasadorul Olandei la Bucuresti au semnat, recent, un document care prevede colaborarea in privinta organizarii unor cursuri de educatie sexuala pentru tineri.
Scopul programului este evitarea sarcinilor nedorite la minorele din municipiul de pe Trotus, dar si prevenirea contaminarilor cu HIV sau bolile venerice. Proiectul, denumit “Consiliere adolescenti – evitare prin prevenireâ€, face parte din Programul de finantare “Matra-Kap†si a fost depus la Ambasada Olandei inca din aceasta vara.
Aprobat recent si parafat de primarul Onestiului si ambasadorul Olandei, proiectul se va derula doar in municipiul de pe Trotus si va fi realizat in colaborare cu 6 licee din oras, dar si cu fundatia olandeza “Impreuna pe cale vietiiâ€.
Timp de un an de zile, mai multi asistenti sociali se vor deplasa pe la scolile si liceele din Onesti, unde vor discuta cu elevii, carora le vor prezenta si diferite materiale educative, legate de modalitatile de prevenire a sarcinilor nedorite si a infestarilor cu HIV.
De la om la om
Programul este mult mai amplu, incluzand nu numai cursuri de educatie sexuala, ci si consiliere, directa sau indirecta. “Trebuie sa recunoastem ca, desi traim intr-un secol in care se pot obtine informatii pe toate caile, discutiile de la om la om sunt mult mai utile – sustine inginera Livia Bordei, seful Biroului de integrare europeana, structura a Primariei Onesti prin care se deruleaza proiectul.
In paralel, pentru cei care evita sa aiba un dialog direct, din diferite motive, vom pune la dispozitie o adresa de e-mail, unde se pot pune intrebari si unde se vor da raspunsuri competente din partea asistentilor sociali. De asemenea, se doreste ca, prin acest proiect, sa se formeze o serie de cadre didactice care sa continue acest program si in anii care vor veniâ€.
Sute de minore sunt mamici
Valoarea totala a proiectului este de 4.340 de euro, fonduri din care vor fi suportate cheltuielile cu personalul care va sustine cursurile dar si costurile de organizare si de editare a materialelor educative. In ultimii doi ani si jumatate, la Spitalul Onesti au nascut 228 de minore, numar care este considerat mult prea mare si care ar putea fi scazut prin proiectul realizat cu finantare olandeza.
Florin TANASE