Bucurându-se de sprijinul absolut al popularului primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan ‘Pinalti’, liberal democraţii şi-au zdrobit adversarii şi au contribuit masiv la rezultatele naţionale a PLD, transmite corespondentul AMOS NEWS.
Pe judeţ, PLD, a obţinut 20,06%, cel mai bun rezultat din ţară, demonstrând că judeţul Neamţ este fieful de necontestat al acestui partid.
Ştefan a declarat că rezultatul votului a arătat valoarea lui Theodor Stolojan, “care este locomotiva partidului şi a reuşit să-l ducă la 8% şi să asigure trei mandate în Parlamentul European. Pentru un partid nou înfiinţat, 20% obţinut de PLD Neamţ cred că este un scor foarte bun, chiar neasteptat. În Piatra Neamţ am obţinut 45%, ceea ce demonstrează că PLD este un partid de viitor, care poate câştiga alegerile în Neamţ“.
Amintim că Gheorghe Ştefan, încă membru liberal, datorită susţinerii făţişe şi publice a PLD-ului şi mai ales a liderului acestui partid, Theodor Stolojan, a fost suspendat pentru un an din PNL. Acest fapt nu l a împiedicat însă să facă o campanie electorală entuziastă pentru liberal democraţi, campanie ce a obţinut rezultate ce i-se datorează în mare parte.