Barometru TI: România, ţara cea mai coruptă din UE

România este cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană şi a patra din Europa, 33% dintre români declarând că au fost nevoiţi să dea mită în anul 2007, conform Barometrului global anual al corupţiei, prezentat joi de Transparency International (TI) România, într-o conferinţă de presă.

„Nivelul percepÅ£iei ÅŸi experienÅ£ei populaÅ£iei din România legate de corupÅ£ie a crescut în acest an faţă de anul precedent. Dacă în 2006, unul din cinci români (20%) declara că a fost nevoit să dea mită, în 2007 raportul este de un român din trei”, a spus Victor Alistar, director executiv al TI România. Conform Barometrului TI, în 2005 circa 22% dintre români au declarat că au oferit mită, iar în 2004 indicatorul era de 25%.

Reprezentantul TI România a adăugat că reacţiile ţărilor din UE faţă de corupţia din România sunt justificate, în condiţiile în care, odată cu aderarea României şi Bulgariei, a crescut şi media pe ansamblu a Uniunii privind percepţia asupra corupţiei, fiind astfel afectate şi valorile şi standardele comune.

Potrivit cercetării TI la nivel mondial, în Europa indicatorul privind corupţia este mai ridicat faţă de România numai în Macedonia, Kosovo şi Albania, ţara noastră fiind inclusă în grupul celor mai corupte ţări la nivel mondial, cu un nivel declarat al mitei de peste 30%, alături de Cambodgia, Camerun, Nigeria, Pakistan, Filipine şi Senegal.

Dintre ţările membre UE, România este urmată în acest clasament de Grecia cu 27% şi Bulgaria cu 7%, media comună a Uniunii crescând la 5% în 2007.

„Autorităţile de la BucureÅŸti trebuie să facă eforturi să se concentreze pe reformele anticorupÅ£ie din sistem, în afara sferei politice, aplicând măsuri directe care să conducă la un mediu public integru ÅŸi sănătos. Atât timp cât corupÅ£ia este subiect de marketing politic, fiind principala temă a dezbaterilor politice, ne aÅŸteptăm ca acest indicator să crească”, a spus Victor Alistar.

El a arătat că această concluzie este bazată pe faptul că, potrivit Barometrului TI, partidele politice, Parlamentul şi sistemul juridic sunt percepute ca fiind cele mai corupte instituţii, dar populaţia a indicat serviciile publice (medicale, educaţie, poliţie, administraţie) ca principalele segmente unde au fost nevoiţi să dea mită.

De asemenea, în topul sectoarelor percepute ca fiind cele mai corupte au apărut şi mediul de afaceri, organizaţiile societăţii civile şi mass-media, aceste segmente fiind la rândul lor implicate în scandalurile şi acuzele de corupţie din dezbaterea politică.

Armata şi organizaţiile religioase sunt considerate de populaţie cele mai puţin corupte instituţii, însă, potrivit lui Victor Alistar, o parte a respondenţilor şi-au arătat nemulţumirea faţă de sumele plătite cu ocazia înmormântărilor.

Pe de altă parte, dintre respondenţii sondajului care au recunoscut că au dat mită, 27% au indicat sectorul de sănătate, 11% poliţia, câte 10% birourile de înregistrări şi eliberare a documentelor, dar şi justiţia, 9% sistemul de educaţie, 8% sistemul legislativ, 3% furnizorii de gaze şi câte 2% pentru furnizorii de utilităţi de apă, energie electrică şi telefonie.

Directorul executiv al TI România a precizat că aproximativ 10-15% din veniturile lunare ale populaţiei sunt direcţionate spre plata mitei, cele mai afectate fiind familiile mai sărace.

Barometrul TI arată că 14% dintre români se aşteaptă ca în următorii trei ani nivelul corupţiei să crească foarte mult, 19% se aşteaptă să crească mult, 27% consideră că va rămâne constant, 26% cred că va scădea puţin şi numai 5% că se va reduce cu mult, 10% neoferind niciun răspuns.

În ceea ce priveşte măsurile anticorupţie luate în prezent de Guvern, numai 3% le consideră eficiente şi 21% într-o oarecare măsură eficiente, 17% nici eficiente, nici ineficiente, 30% într-o oarecare măsură ineficiente şi 21% foarte ineficiente, 8% nedând niciun răspuns.

Barometrul global al corupţiei este un sondaj de opinie efectuat la nivel mondial pentru Transparency International de către Institutul Gallup, eşantionul sondajului realizat în România fiind de 1.054 de persoane, reprezentativ la nivel naţional.ROMPRES

Adauga un comentariu

*