Cotata pe buna dreptate printre favoritele la obtinerea titlului de campioana mondiala, România a dat insa semne de slabiciune in majoritatea partidelor pe care le-a disputat in Franta. Doar in partidele cu Spania si Germania tricolorele n-au avut probleme, dar a fost evident ca nemtoaicele au suferit o infrângere strategica, bazându-se pe orgoliul româncelor.
Tricolorele au cazut in aceasta capcana simpla si vor juca in sferturile de finala contra Frantei, Germaniei ramânându-i „pântecele moale” al Grupei Semifinale I, Angola. Desigur, putem rasufla usurati ca am evitat Rusia sau Norvegia. Dar nu trebuie sa fim linistiti atunci când vom intâlni echipa tarii gazda. Franta va incerca sa-si depaseasca actuala conditie, iar victoria pe care a repurtat-o contra Norvegiei este un semnal de alarma pentru Gheorghe Tadici & Comp. Jocul României, cu bune si cu rele, a fost mult prea la vedere, iar un tehnician atât de inteligent ca Olivier desigur ca a disecat, a sintetizat, iar in sferturi va da replica potrivita. Care ar fi, mai intâi, punctele tari ale României? Fara doar si poate, atuul principal este forta de patrundere in atacurile pozitionale si jocul excelent al pivotului Ionela Gâlca. Trebuie evidentiate si contraatacurile, declansate mai ales de pasele geniale ale Luminitei Hutupan. Aceasta portarita de legenda este un alt as din mâna lui Tadici. Referindu-ne la punctele slabe ale României, am trece pe primul loc relativa lispa de „etanseitate” a sistemului defensiv, cantonat in intregime si aproape exclusiv pe linia semicercului de 6 m. Infrângerea in fata Ungariei a fost, de fapt, o imposibilitate de a marca un gol mai mult peste cele primite. Taria atacului n-a putut face fata slabiciunii defensive. In lipsa unei aparari avansate, numarul golurilor primit de România a fost mare, comparabil cu cel al golurilor inscrise. Mai scârtâie si jocul pe extreme si sa speram ca aducerea de urgenta a Alinei Dobrin va remedia cât de cât acest cusur. De asemenea, jocul bacauancei Narcisa Lecusanu este incântator prin finetea paselor, patrunderilor si aruncarilor la poarta; de multe ori insa, angajarile sale pe semicerc sunt atât de subtile, incât coechipierele nu stiu sa-si aleaga pozitia, iar de-aici se declanseaza contraatacurile adversarelor. Narcisa poate fi considerata o emblema a nationalei noastre: fara doar si poate extrem de valoroasa, spectaculoasa, dar… românca. In aceste conditii, logic este sa nu câstigam titlul mondial, dar ne este mai la indemâna sa ne bazam pe minuni. La urma urmei, de ce nu?
Peter KELMANN