Muntele de fosfogips trebuie sa mai astepte

In ultimele luni, problema muntelui de fosfogips a fost pusa pe tapet iar si iar. S-au organizat mese rotunde, s-au ridicat voci, s-au adus nesfârsite acuzatii. Dar, pâna la urma nu s-a inteles aproape nimic. Cine este vinovat si pentru ce? S-a inceput de fiecare data cu axioma ca exista o mare problema a fosfogipsului, care „arde” si trebuie rezolvata. Nu s-a oferit insa nicio solutie concreta, iar partile care s-au conturat in conflict s-au retras si mai hotarâte pe pozitiile lor. Care este cu adevarat situatia haldei de fosfogips?

Uimire – radiatii slabe

O simpla intrebare la Agentia pentru Protectia Mediului rastoarna orice prejudecata pe care cineva o putea avea in privinta fosfogipsului. Muntele de lânga Amurco are un nivel de radiatii slab, asa incât chiar cei care au efectuat masuratorile s-au intrebat daca aparatura lor nu cumva s-a defectat. La câtiva metri de halda, nivelul de radiatii este egal cu cel al mediului natural din oricare zona a orasului, fie si una cu spatii verzi. De ce stie insa lumea altceva? Totul a pornit in 1980, când la fostul C.I.Ch. a fost realizata o hala de productie de placi din ciment combinat cu fosfogips. Doua blocuri au fost construite din astfel de elemente in Izvoare. Masuratorile au aratat insa ca nivelul de radiatii in interiorul acestor cladiri era peste norma admisibila, care este de 200 bequerell, pentru spatiile locuibile. „Normal, peretii radiaza din 6 parti, iar fosfogipsul – mai ales folosit in proportie mare – are totusi un anume grad de radioactivitate. Nu a fost interzisa realizarea elementelor de constructie care sa functioneze in aer liber. Dar nu s-a mai facut nimic. Fabrica a fost inchisa”, isi aminteste Iulian Movila, directorul Agentiei Regionale de Protectia Mediului.

Ce este fosfogipsul?

Cele 6,3 milioane de tone de reziduu industrial din depozitul in suprafata de 16 ha au aparut din procesul fabricarii acidului fosforic, principalul ingredient al ingrasamintelor fosfatice, larg folosite in toata lumea. In urma combinatiei dintre doua roci, fosforita si apatita (importate din Maroc, Togo sau Israel), si acidul sulfuric (ori azotic, la alte combinate din tara), rezulta acid fosforic si sulfat de calciu – numele stiintific al fosfogipsului. Reziduul se prezinta ca un pamânt, de culoare mergând de la albicios la gri, in functie de provenienta rocii de baza. Este consistent si umed si nu poate fi luat de vânt. Fosfogipsul din Bacau este usor acid, fiind folosit in agricultura la amendarea terenurilor usor bazice. Reziduul pastreaza nivelul de radiatii al rocilor din care a provenit, un nivel peste cel considerat „de atentionare”, dar in niciun caz unul dramatic. De altfel, depozitele de fosfogips sunt numeroase in Occident si Japonia, dar nu stârnesc asemenea emotii ca in Bacau. „Daca n-ar fi fost povestea cu blocurile din Izvoare, probabil ca nici la noi nu s-ar discuta atâta pe aceasta tema”, este de parere Laurentiu Hotea, directorul Amurco.

Ecologizarea „muntelui”

Din 2001, depozitul a fost declarat ca unul de „deseuri periculoase”, conform normelor UE. Decizia i-a uimit pe cei de la Amurco si, mai ales, H&H Constanta, care sunt acum proprietarii depozitului de fosfogips si care se bazeaza pe masuratori efectuate cu regularitate pe halde. Dar legea e lege, iar fosfogipsul nu este total nevinovat. Solutia globala pentru aceste depozite este acoperirea cu un strat subtire de argila, apoi cu unul de 0,5 m de pamânt, iar la final acoperirea cu vegetatie. De jur imprejurul haldei ar trebui sapat un sant pentru colectarea apelor din ploi si introducerea acestora in sistemul de canalizare si epurare, pentru orice eventualitate. Inginerul bacauan Neculai Constantinescu a reusit sa realizeze elemente de constructii din fosfogips, a obtinut rezultate bune la analizele asupra materialului rezultat (care contine 20% fosfogips), masuratorile fiind efectuate la Magurele, acolo unde exista aparatura necesara. Trebuie precizat ca principalul element radioactiv din fosfogips este Ra 226 si care este de 536 bq. Acesta se transforma in radon (Rn), ultimul element din familia gazelor inerte, la rândul sau radioactiv, si care raspândindu-se in atmosfera, la un nivel de radiatii mult mai mic, ar putea fi inhalat de oameni. Procesul de consumare a radiului prin transformare in radon este lent si dureaza in mod natural peste 600 de ani. Constantinescu ar dori sa construiasca o fabrica de elemente de constructie folosind fosfogips si promite ca in 8 ani ar epuiza muntele din Bacau. Discutabil, deoarece dupa calculele noastre ar avea nevoie de o perioada de cel putin 10 ori mai mare.

Marea problema – banii

Pentru acoperirea muntelui de fosfogips ar fi necesari cam 160.000 de metri cubi de pamânt, tinând cont ca fosfogipsul nu este raspândit uniform pe cele 16 ha. Asta ar insemna in cel mai bun caz 16.000 de drumuri ale unor camioane, strabatând la fiecare drum o distanta de cel putin 15 km. La 40 de litri de motorina/100 km, ar rezulta un consum total 640.000 litri motorina, adica aproximativ 35 miliarde lei vechi numai combustibilul! Costul mâinii de lucru ar putea fi la fel de mare si mai este dificultatea gasirii unei atât de mari cantitati de pamânt, astfel incât sa nu se creeze neajunsuri prin decopertarea in alte parti. Realizarea unei rigole betonate si a canalizarii pe o lungime de circa 3 km ar insemna alte miliarde bune. Cine poate da atâtia bani? Proprietarul? Pai el renunta usor la halda si sa se spele pe cap cu ea cine ramâne. Si ne mai intrebam: se meritca cheltuite acum aceste sume, când adevaratele probleme ecologice ale Bacaului sunt altele, iar aici ne referim la amoniac, emisiile CET, apele uzate, taierea de copaci, mijloacele de transport, lipsa spatiilor verzi sau educatia deficitara a cetatenilor? Nu, singura solutie ramâne rezolvarea „muntelui” in mai multi ani.

Peter KELMANN