Fara pocnitori la Onesti

Pentru prima data, dupa multi ani, onestenii au avut parte de conditii mult mai civilizate in perioada sarbatorilor de iarna. Zgomotele produse de petarde, care erau pe placul unor cretini, dar care ii scoteau din sarite pe oamenii normali, nu au mai fost auzite anul acesta.

Meritul pentru normalizarea acestei situatii revine in primul rand politistilor onesteni, care au organizat in fiecare zi actiuni preventive pe strazile municipiului, avand in vedere prevederile legislative, care interzic atat comercializarea petardelor, cat si folosirea acestora. Legislatia pe aceasta tema nu este noua, ci dateaza de cativa ani, insa abia de anul acesta a inceput sa fie aplicata asa cum trebuie, inclusiv cu amenzile usturatoare.

Politistii onesteni sunt hotarati sa nu mai tolereze nicio incalcare a acestor prevederi legislative, iar in oras s-a simtit acest lucru. Oamenii pot circula acum pe strazi fara teama ca vor fi nimeriti de petardele aruncate de pustanii tampiti, asa cum s-a intamplat in anii trecuti, cand multi onesteni au ajuns in spital cu arsuri grave, in special la ochi.

In noaptea de Revelion vor fi, cu siguranta, destule petarde, insa onestenii le solicita politistilor sa intervina si atunci, mai ales in Piata Catedralei Ortodoxe, unde se organizeaza focul de artificii, pentru ca ei nu pot privi in siguranta spectacolul de lumini de pe cer, daca se arunca si petarde la intamplare, care i-ar putea nimeri in ochi.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*