Marian Iancu şi-a pregătit demisia în alb de la clubul Poli Timişoara

Patronul clubului de fotbal Politehnica Timişoara, Marian Iancu, a dat un nou termen limită autorităţilor locale, pentru a intra în asociere cu BKP. În cazul unui refuz, Iancu şi-a pregătit demisia în alb, transmite corespondentul AMOS News.

Noul termen limită impus Consiliului Local Timişoara şi Consiliului Judeţean Timiş este acum 30 ianuarie 2008. „Am primit de la acţionari misiunea de a aduce împreună cu noi şi cele două administraţii. Dacă nu voi reuşi acest lucru până în 30 ianuarie, când este programată adunarea generală a acţionarilor, consider că va fi o nereuşită personală şi îmi voi da demisia, iar acţionarii vor alege pe altcineva care să conducă clubul”, a declarat Iancu.

Iancu nu s-a ferit să insinueze că anul electoral 2008 cântăreşte semnificativ în presiunile care se fac asupra CLT şi CJT. „Nu e un moment ales la voia întâmplării. Dacă nici acum nu vor fi alături de echipă, în an electoral, atunci când?”, s-a întrebat preşedintele Balkan Petroleum. El a mai acuzat CLT şi CJT că în trei ani de când BKP a preluat clubul de pe Bega, nu au făcut decât investiţii minore.

Adauga un comentariu

*