Primul ambasador bacauan cu acte-n regula

ambasador1.jpgAmbasadorul extraordinar si plenipotential al Romaniei in Republica Filipine, bacauanul Valeriu Gheorghe, si-a prezentat scrisorile de creditare in cadrul unei ceremonii care a avut loc de curand la Palatul Malacanang, din Manila.

Ceremonia a debutat cu vizita, la resedinta ambasadorului, a sefului protocolului ministerului afacerilor externe local, care l-a condus pe Valeriu Gheorghe la Palat. Un ofiter din cadrul Fortelor Armate Filipineze, care l-a insotit pe seful protocolului filipinez, a fost insarcinat cu pastrarea scrisorilor de acreditare pana la momentul inmanarii acestora presedintelui Republicii Filipine.

Ceremonia propriu-zisa de inmanare a scrisorilor de acreditare a avut loc la Palatul Malacalang in prezenta presedintelui filipinez Gloria Macapagal-Arroyo, a ministrului afacerilor externe filipinez si a sefului protocolului Palatului Prezidential.

Conform unui comunicat de presa a Ambasadei Romaniei, la ceremonie au participat din partea tarii noastre Doris M. Serban, secretar I si Mariana Badea, asistent principal precum si Sergio Ortiz-Luis, Jr., consulul onorific al Romaniei in Republica Filipine.

„Depunerea scrisorilor de acreditare a reprezentat un moment deosebit pentru mine. Am fost coplesit de ospitalitatea filipineza si de protocolul deosebit pe care il au prevazut pentru astfel de momente”, a declarat ambasadorul Valeriu Gheorghe.
Aida PULPAN

Adauga un comentariu

*