Astazi este ultima zi pentru aderarea la un fond de pensii private

17 ianuarie este ultima zi in care romanii pot alege un fond de pensii private. Cei care nu vor adera la niciun fond de pensii vor fi distribuiti aleatoriu. Potrivit legislatiei in vigoare, in termen de 30 de zile calendaristice de la incheierea procedurii de aderare initiala, persoanele care nu si-au definit optiunea pentru un fond de pensii administrat privat sau au semnat pentru mai multe fonduri, vor fi repartizate aleatoriu de catre Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS).

Repartizarea se va face „direct proportional cu numarul persoanelor validate pe fiecare fond de pensii administrat privat in parte, raportat la totalul persoanelor validate pentru toate fondurile de pensii administrate privat”.

De notat ca, potrivit ultimelor raportari, in sistemul de pensii private s-au inscris, pana la data de 1 ianuarie 2008, circa 3,18 milioane de participanti, reprezentand 74% din totalul persoanelor eligibile. Potrivit datelor oficiale, ING Fond de Pensii, Allianz Pensii Private si Generali Fond de Pensii detin, in prezent, primele trei locuri pe aceasta piata, dupa numarul adeziunilor.

Adauga un comentariu

*