Cioacă a intrat în „silentio stampa”

cristian-cioaca.jpgPoliţistul Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost sfătuit de avocat să nu mai vorbească cu presa. Decizia a fost luată, spune apărătorul poliţistului, Florentin Sorescu, pentru a nu fi influenţată sentinţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Săptămâna trecută, Cristian Cioacă a fost reţinut de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, fiind acuzat de violarea corespondenţei soţiei sale, Elodia Ghinescu.

Procurorii au solicitat Curţii de Apel Braşov arestarea preventivă a lui Cioacă şi a complicelui său, Marius Niţu, însă magistraţii au decis că nu este necesară privarea de libertate a celor doi.

Procurorii au formulat recurs la decizia instanţei, iar acesta s-a judecat, vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă pronunţarea a fost amânată abia pentru data de 24 ianuarie. Cu alte cuvinte, până joi, Cristian Cioacă nu va mai discuta cu presa.

Presupusul complice al lui Cioacă, poliţistul Marius Breazu, aflat întro misiune ONU, în Timorul de Est, va fi adus marţi în ţară pentru a răspunde la acuzaţiile care i se aduc.

Subcomisarul este acuzat, alături de soţul Elodiei Ghinescu şi de un alt învinuit, că ar fi accesat fără autorizaţie căsuţa de email a avocatei dispărute.

Conform procurorilor braşoveni, Marius Breazu l-ar fi ajutat pe Cioacă să acceseze corespondenţele Elodiei de pe laptopul acesteia, înainte ca poliţistul să fi anunţat dispariţia soţiei sale.

Marius Breazu va fi chemat marţi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov, structura din care face parte, unde superiorii lui vor decide ce fel de activităţi va desfăşura atâta timp cât este anchetat.

Adauga un comentariu

*