Stoica: PD-L îşi va schimba numele în Partidul Popular după alegerile prezidenţiale

Partidul Democrat-Liberal (PD-L) îşi va schimba denumirea în Partidul Popular după alegerile prezidenÅ£iale din 2009, a anunÅ£at, miercuri, vicepreÅŸedintele PD-L Valeriu Stoica, în cursul simpozionului ‘Valorile ÅŸi principiile dreptei’.

El a mărturisit, răspunzând unor critici din partea unui invitat referitoare la faptul că partidul creat prin unificarea PD şi PLD ar fi trebuit să se numească Partidul Popular, că această variantă a fost luată în discuţie în cadrul negocierilor dintre cele două formaţiuni politice.

‘DiscuÅ£ia privind denumirea a existat. Din considerente tactice, din raÅ£iuni electorale, s-a preferat, însă, ca, într-o perioadă tranzitorie, denumirea să fie de PD-L. Dar am stabilit ca, după acest ciclu electoral de doi ani, în care vor avea loc cinci alegeri, ne-am promis nouă înÅŸine că PD-L se va numi Partidul Popular’, a precizat Valeriu Stoica. ROMPRES

Adauga un comentariu

*