Sosita la Bacau saptamana trecuta, deputatul PSD Ecaterina Andronescu a acceptat, sa ne
acorde un interviu in exclusivitate. „Maine am un program foarte incarcat, doar acum vom putea sta de vorba”, ne-a spus ex-ministrul Educatiei, care este actualmente membru al Comisiei de Educatie, Cercetare si Tineret a Camerei Deputatilor, presedinte al Consiliului National al Rectorilor si rector al Universitatii Tehnice Bucuresti.
– Care este scopul vizitei dumneavoastra in municipiul Bacau?
– E o scurta dar foarte densa si, sper eu, foarte constructiva vizita de lucru. Vin la Bacau la invitatia Departamentului Invatamant, Cercetare, Tineret si Sport al Consiliului
Judetean al PSD, in calitate de rector al Universitatii Tehnice Bucuresti, pentru a face lobby in favoarea profesiei de inginer, aflata acum, la noi, in mare suferinta, desi exista o mare cerere de ingineri. Dar vom dezbate si noul pachet de legi ale Educatiei, in care s-au strecurat multe si grave erori, vom incerca sa aflam si opiniile celor care lucreaza de multi ani in invatamant, ale unor primari si parinti ai elevilor.
– Ati vorbit deja despre unele erori grave din pachetul de legi ale Educatiei. Care ar fi acestea?
– Prima mare eroare este ca noul pachet de legi a asezat caruta inaintea boilor, n-a fost elaborata mai intai o strategie. Care sunt noile obiective ale scolii, ale sistemului de invatamant in ansamblul sau? Nu s-a pornit de la un raspuns detaliat si bine fundamentat la aceasta
intrebare fundamentala. I-am spus noului ministru al Educatiei, inca de acum trei luni, ca trebuia
abordat continutul invatamantului, ca foarte multi ne reproseaza stufosenia continuturilor scolare. Nu s-a facut nimic pentru modificarea curriculumului, pentru simplificarea acestuia, pentru alinerea scolii la cerintele reale in plan economico-social. Ba, dimpotriva, fiecare comisie numita de un ministru sau altul a mai adaugat ceva, iar cei care duc povara sunt elevii. Apoi, este aceasta mare eroare a tezelor cu subiect unic, a caror medie devine criteriu de admitere in invatamantul liceal.
– Va rog sa zaboviti putin asupra acestui ultim subiect. De ce considerati ca tezele cu subiect unic sunt o eroare?
– Pentru ca nu fac decat sa multiplice frauda in scoli, sa-i invete pe elevi, inlusiv pe cei foarte buni, ca este mult mai usor sa reusesti prin fraudarea unui examen decat sa te pregatesti temeinic. Cred ca ati aflat din presa despre proportiile fraudarii acestor teze unice, la nivel national.
– Si, totusi, ministrul Cristian Adomnitei se incapataneaza sa sustina aceste teze unice, in pofida reprosurilor venite din toate partile, de la toate nivelele, si se pare ca-l va promova finalmente.
– Nu cred asta, pentru ca-l vom opri noi. Majoritatea membrilor celor doua comisii parlamentare de Educatie se opune acestor teze cu subiect unic. L-am auzit deja pe ministrul Educatiei ca Parlamentul ii pune bete in roate, ca se opune reformei in invatamant. Care reforma? Tezele cu subiect unic sunt o aberatie care trebuie neintarziat eliminata.
– Care este parerea dumneavoastra vis-a-vis de trecerea clasei a IX-a din ciclul liceal in ciclul gimnazial?
– Este, inca din start, o alta mare eroare. Nu s-a tinut cont de traditia invatamantului nostru liceal, care, inca din 1958, este de patru ani, nu s-a tinut cont de multiplele bulversari pe care le va produce la cele doua nivele de baza ale invatamantului preuniversitar, nu s-a tinut cont de problemele de personal didactic si de sali de clasa. Aceeasi situatiue este si la grupei pregatitoare la ciclul primar. Nu poti lua o asemenea decizie fara o analiza profunda si temeinica a tuturor consecintelor posibile.
– Stiti ca disciplina din foarte multe unitati scolare este in suferinta. Care credeti ca sunt masurile care se impun?
– Ne trebuie un set de valori morale pe care sa le promoveze insistent scoala, in parteneriat permanent cu familia si cu biserica. Scoala, de una singura, nu mai poate face fata noilor situatii din invatamant.
– Una din aceste situaatii este si aceea a copiilor cu ambii parinti plecati in strainatate. Cum vedeti rezolvarea acestei probleme?
-Ne-am gandit deja la acest ingrijorator aspect si vom propune o initiativa legislativa de responsabilizare a parintilor, dar si de creare a unui sistem tutorial, cu un cadru didactic tutore al copilului, care sa fie stimulat printr-o indemnizatie.
– Veti avea o intalnire de lucru si la cele doua universitati din municipiul Bacau. Ce probleme veti aborda?
– In primul rand, responsabilitatile post-Bologna ale senatelor universitare, consecintele reducerii primului ciclu de licenta, suportat de stat, maniera de concentrare a discipolinelor pe primul ciclu si pe ciclul de masterat, noile aspecte ale autonomiei universitare, raportul dintre senat si rector, reglementarile speciale pentru anumite specialitati… Sunt sigura, insa, ca atat cadrele universitare, cat si studentii vor pune numeroase alte probleme, la care vom incerca impreuna sa gasim cel mai bun raspuns.
– Daca veti fi din nou ministru al Educatiei, ce masuri ati lua, cu prioritate?
– Mai intai si mai intai as fundamenta o strategie clara, cu obiective precise, pe termen mediu si lung, la toate nivelele sistemului. Apoi as propune modificari ale legislatiei in folosul invatamantului, in primul rand al elevilor si studentilor. As acorda o mai mare autonomie scolilor si universitatilor, o autonomie bugetara, cu banii veniti direct la unitatea de invatamant, fara intermediari, as armoniza legile invatamantului cu Legea Administratiei Publice Locale, in asa fel inca primarii si consiliile locale sa-si faca datoria, nu sa arunce toate responsabilitatile in carca directorilor de scoli. As extinde autonomia pana la alegerea directorului de catre consiliul profesoral si Consiliul de administratie al scolii, pana la posibilitatea conducerii fiecarei scoli de a-si selecta colectivul de cadre didactice. As regandi atat sistemul de admitere in liceu, cat si
examenul de titularizare. As lucra intens, cu intregul colectiv al Ministerului, asupra continuturilor. Continutul invatamantului obligatoriu trebuie sa-l pregateasca pe elev sa faca fata cu succes cerintelor pietei fortei de munca, la nivel national si european, sa-i faciliteze o cat mai rapida integrare sociala dupa absolvire. Trebuie sa punem mai apasat accentul pe elementele aplicative, pe structurarea gandirii elevului, sa-i dam competentele necesare, sa-l ajutam sa selecteze din multitudinea informatiilor venite pe diverse canale, sa-i dezvoltam discernamantul si creativitatea si sa evitam supraincarcarea programului zilnic… Cine conduce destinele
invatamantului romanesc nu prea are timp de odihna.
A consemnat Stefan OLTEANU