Din ce în ce mai rău! Britney Spears, dusă de urgenţă la spital

b-s-1.jpgÎn timp ce scepticii sunt de părere că stilul de viaţă pe care îl duce Britney Spears îi va aduce mai devreme sau mai târziu sfârşitul, cei care o iubesc speră că diva muzicii pop se poate recupera, după reabilitare. Dar, până atunci, problemele cântăreţei continuă.

În cursul nopţii de miercuri, Britney Spears a fost dusă cu ambulanţa la spital, pentru a doua oară în această lună, ca să fie pusă sub supraveghere psihiatrică. Ea a fost internată la centrul medical UCLA, iar potrivit surselor se pare că nu a opus rezistenţă.

Poliţia şi ambulanţa au descins la casa vedetei din Los Angeles, pentru că existau temeri că Britney ar putea să se sinucidă. Internarea cântăreţei a venit la scurt timp după ce un psihiatru, care a vizitat-o la reşedinţa ei, i-a recomandat să fie ţinută sub supraveghere pentru o perioadă, pe motiv că interpreta ar putea să îşi pună în pericol viaţa ei, dar şi pe a celor din jur.

La începutul acestei luni, cea care a fost supranumită prinţesa muzicii pop a pus din nou în alertă poliţiştii, după ce s-a închis în baie cu unul dintre copiii ei. Drepturile de a-şi vizita băieţii i-au fost retrase, după acest incident.

Mama cântăreţei, Lynn Spears, cu care Britney s-a împăcat la începutul săptămânii, i-a sărit în ajutor, după ce a primit un telefon de la fiica ei, iar mai târziu a mers în spatele ambulanţei, fiind însoţită de prietenul cântăreţei, Adnan Ghalib. Managerul ei, Sam Lutfi, se afla şi el acasă la vedetă, în momentul dramatic prin care a trecut cântăreaţa.

Prietena cea mai bună a lui Britney, Alli Sims, a fost şi el zărit lângă reşedinţa cântăreţei, iar site-ul TMZ a relatat că exista ceva tensiune în casă, între Lutfi şi familia vedetei. Interpreta melodiei „Gimme More” a mărturisit adeseori că preferă să moară, decât să fie internată într-un spital psihiatric: „Nu mă trimit ei pe mine la casa de nebuni! Nimeni nu mă poate obliga să fac asta – nu merg. Mă sinucid înainte să îi las să mă închidă din nou”.

Adauga un comentariu

*